Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre - „Va fi îngrozitor pentru România“ Primarul suspendat al Constanţei nu a avut nicio şansă în faţa Guvernului

ro

13 Apr, 2015 00:00 5268 Marime text
Legea care limitează încasările şi plăţile în numerar efectuate de firme a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial şi va intră în vigoare pe 9 mai. Astfel, începând cu această dată societăţile vor putea să realizeze tranzacţii în numerar doar în limitele stabilite prin noile dispoziţii. În plus, va fi aplicat un plafon şi pentru operaţiunile în numerar efectuate între persoane fizice.
Legea nr. 70/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 242 din 9 aprilie 2015 şi care se va aplică din 9 mai, plafonează tranzacţiile în numerar efectuate atât de firme, cât şi de persoanele fizice.

Proiectul de iniţiativa i-a aparţinut fostului ministru al Finanţelor, liberalul Daniel Chiţoiu. În urmă cu un an, în luna aprilie, proiectul de lege care prevede plafonarea plăţilor în numerar şi limitarea în operaţiunile interbancare la tranzacţiile efectuate cu cardul a fost aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare.
 
Unul dintre oponenţii vehemenţi ai acestui proiect de lege a fost încă de la bun început primarul actualmente suspendat al Constanţei, Radu Mazăre, care şi-a exprimat public dezacordul chiar pe vremea când era membru marcând al PSD şi când social-democraţii erau „înfrăţiţi“ la guvernare cu liberalii.

 „Frate, frate, da’ brânză-i pe bani“

 „Înţeleg că onor domnul Chiţoiu a băgat o ordonanţă care pe mine m-a înfiorat când am aflat şi nici nu voiam să va vorbesc despre asta, voiam să va vorbesc despre alte lucruri mai plăcute. Însă, din păcate, ce am văzut acolo va fi îngrozitor pentru România, dacă se vor limita plăţile cash între persoanele fizice, aşa cum este ordonanţă de acum, va fi dezastru. Italia are o astfel de lege de doi ani de zile şi limitează plăţile la o mie de euro. Ştiţi ce se întâmplă? Italienii fug şi cheltuiesc banii în Austria şi Germania, cumpără excursiile cu bani cash în Austria şi Germania. În România va fi la fel. Este gripată economia şi vor să vină investitori, vor să vină în România pentru că e o politică fiscală mai relaxată”, a explicat la momentul iniţiativei şeful administraţiei publice locale constănţene. „Cer să nu fim noi de acord, că partid, să se voteze (n.r. proiectul legislativ). Eu am să cer să se voteze în cadrul comitetului ăla în care suntem 40 de oameni, cum îl cheamă, să nu împărtăşim solicitarea liberalilor. Culmea!, a liberalilor”, declara Radu Mazăre, cu mai bine de un an în urmă, la adresa iniţiativei liberalilor.

 Plăţile cu bani lichizi, limitate 

 Noile dispoziţii stabilesc că operaţiunile de încasări şi plăti efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plata fără numerar.
 
Totuşi, aceşti contribuabili vor putea efectua şi tranzacţii în numerar, însă doar în limitele prevăzute de Legea nr. 70/2015. De asemenea, noile reglementări stabilesc limite şi pentru operaţiunile efectuate de magazinele de tipul cash and carry. Mai exact, magazinele de tipul cash and carry vor putea încasa numerar de la firme, PFA, ÎI etc în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.
 
Acelaşi plafon de 10.000 lei/zi va fi valabil şi pentru plăţile către magazinele de tipul cash and carry. Nouă legea va interzice încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 de lei, în cazul magazinelor de tip cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv 10.000 de lei. Nu doar încasările fragmentate vor fi interzise, ci şi plăţile fragmentate. Concret, în recentele dispoziţii se menţionează că nu vor fi permise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 de lei, către magazinele de tip cash and carry.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alexe 13 Apr, 2015 10:36 guvernantii ar trebui sa inceapa cu ei: averile la vedere si justificarea lor. Acum baga legi tot pentru prostime, ca si nebunia creata cu ANAF-ul. Unde au angajat persoane pana in 25 de ani care nu au habar de finante si de economia firmei sau contabilitate, sunt caini de vanatoare trimisi sa dea amenzi sa umfle sacul lui Ponta la guvern. Sa va fie rusine si sper sa va duceti unde va e locul, ca puscarii sunt destule.