Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
00:09 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

PNL a găsit o soluţie pentru bolnavii oncologici „Casa Soarelui“, preluată de CJC şi administrată de Spitalul Judeţean Constanţa

ro

29 Sep, 2017 00:00 2840 Marime text
La aproape o lună de la închiderea Centrului de Îngrijiri Paliative „Casa Soarelui“, consilierii judeţeni ai Partidului Naţional Liberal vin cu o propunere către autorităţi, în sprijinul bolnavilor oncologici din judeţul Constanţa.
 
„Am iniţiat demersuri prin intermediul parlamentarilor noştri şi aşteptăm un răspuns de la Ministerul Sănătăţii. Nu ne mulţumim doar să aşteptăm, tocmai de aceea am depus la Consiliul Judeţean o solicitare prin care propunem conducerii judeţului preluarea imobilului în care a funcţionat «Casa Soarelui» şi înfiinţarea în cadrul Spitalului Judeţean a unei secţii de îngrijiri paliative, care să-şi desfăşoare activitatea în acest imobil. În acest sens, vom purta discuţii şi cu membrii Consiliului de Administraţie al spitalului, dar şi cu conducerea unităţii medicale, pentru a găsi cea mai bună soluţie în sprijinul constănţenilor care au nevoie de servicii de paliaţie“, a precizat George Muhscină, liderul consilierilor judeţeni liberali.
 
Dr. Marius Enescu, consilier judeţean şi membru al Comisiei de Sănătate din cadrul CJ, a precizat, la rândul său, că această propunere a fost discutată şi în cadrul comisiei şi este susţinută şi de reprezentanţii celorlalte formaţiuni politice.
 
În legătură cu finanţarea activităţii pe segmentul de paliaţie, dr. Enescu apreciază: „Fără probleme, se poate încheia un act adiţional la contractul pe care Spitalul Judeţean îl are deja cu Casa de Asigurări de Sănătate“.
 
În ceea ce priveşte personalul care trebuie să deservească secţia, liberalii consideră că, într-o primă etapă, foştii angajaţi de la „Casa Soarelui“ pot fi preluaţi de Spitalul Judeţean, iar ulterior, în funcţie de nevoi, se pot face şi alte angajări.
 
În cazul în care conducerea Consiliului Judeţean va fi receptivă la această propunere, după rezolvarea chestiunilor care ţin de intabularea şi cadastrarea locaţiei, aflată în patrimoniul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului, ar fi nevoie doar de o hotărâre a ministrului Sănătăţii pentru ca centrul să-şi poată relua activitatea ca secţie a spitalului. Dacă DSP va refuza să facă acest demers către Ministerul Sănătăţii şi nu va renunţa la ideea organizării unei licitaţii pentru acel spaţiu, liberalii susţin că mai au o variantă. Ar fi vorba despre o clădire care aparţine de aceeaşi Direcţie de Sănătate, situată pe strada Meşterul Manole nr.6 , care, după amenajare, ar putea deveni casă pentru suferinzii de boli în fază terminală.
 
Nu în ultimul rând, PNL anunţă că, dacă nu va găsi înţelegere pe acest subiect, va depune un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean, pentru care se va bate până la capăt.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Christine Kirke 29 Sep, 2017 15:17 I along with colleagues from the UK renovated and refurbished this building and have maintained the building since 2000. this is the web site www.sunshinehousehospice.co.uk This was a very important project for the terminally and it was free. To take this away from the people was a huge injustice and those involved should be ashamed of themselves. My colleague and myslf leave for the uk on Monday and Wonder if we shall see Casa Soarelui reinstated.