Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:02 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentarul Duvaz pleaca in schimb de experienta

ro

11 Feb, 2004 00:00 736 Marime text
Proiectul de lege pentru aderarea Romaniei la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord a fost depus ieri la Parlament, conducerile celor doua Camere ale forului legislativ stabilind procedura dezbaterii proiectului. Potrivit deputatului constantean al partidului de guvernamant Bogdan Niculescu Duvaz, membru al Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor, tratatul de aderare a Romaniei la NATO a fost trimis spre dezbatere pe fond comisiilor parlamentare pentru Aparare, care trebuie sa intocmeasca un raport comun pana la data de 20 februarie. Tratatul trebuie avizat pana la aceeasi data si de comisiile juridice ale Camerei Deputatilor si Senatului. Parlamentarii pot depune amendamente la proiect pana la data de 16 februarie. Conform celor declarate de Duvaz, ultima etapa procedurala o constituie discutarea si votarea proiectului in plenul reunit al Parlamentului, intr-o sedinta comuna programata pentru 24 februarie. "Obligatiile ce revin Romaniei prin tratatul cu NATO sunt de a contribui la apararea colectiva, prin forte militare pregatite pentru a participa atat la operatiuni de solidaritate in cazul atacarii unuia dintre statele membre, cat si la actiuni de prevenire a conflictelor si de gestionare a crizelor", a mai adaugat deputatul constantean al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz. Acesta a precizat ca reprezentantii PD in Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului au solicitat ca si alti parlamentari, in afara de cei din Comisia de integrare europeana, sa poata participa la lucrarile Parlamentului European si ale comisiilor de specialitate ale acestuia.Conducerile Camerei Deputatilor si Senatului au decis ca, pana la alegeri, Birourile Permanente ale Parlamentului vor analiza si aproba "punctual", la propunerea Comisiei de integrare europeana, participarea unor parlamentari romani la comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Duvaz a precizat ca acesti parlamentari vor fi din Comisia de integrare europeana. Conform aceleiasi surse, va fi infiintat la Bruxelles un birou al Parlamentului Romaniei, astfel incat parlamentarii romani sa poata participa, ca observatori, la sedintele comisiilor Parlamentului European. El a spus ca, prin crearea biroului parlamentar la Bruxelles, deputatii si senatorii romani vor avea prilejul sa lamureasca si sa contracareze criticile aduse Romaniei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii