Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentarii vor beneficia de pensii suplimentare, prin noul statut

ro

22 Nov, 2005 00:00 732 Marime text

# Cel mai important aspect este faptul ca in proiectul de statut sunt stipulate si sanctiunile pe care le pot primi alesii in caz de abateri disciplinare

Parlamentarii chiar si cei chiulangii vor beneficia, in momentul pensionarii, de o pensie suplimentara ca urmare a efectuarii a cel putin unui mandat in forul legislativ, potrivit proiectului de lege privind statutul deputatilor si senatorilor.Acest proiect, finalizat recent de Comisia comuna speciala a Camerei Deputatilor si Senatului privind statutul deputatilor si senatorilor, este una dintre prioritatile legislative privind integrarea europeana.Fata de prevederile anterioare referitoare la statutul parlamentarilor, proiectul stipuleaza ca pensiile suplimentare se acorda dintr-un fond comun al celor doua Camere. Fondul este constituit din cotizatiile lunare ale alesilor, in valoare de 5% din salariul de parlamentar. Fondul se completeaza din incasarile extrabugetare si din economiile realizate la bugetele Camerei Deputatilor si Senatului.Pensia suplimentara nu poate depasi insa 85% din indemnizatia unui parlamentar in functie.Proiectul mai prevede acordarea unui ajutor de inmormantare pentru familiile parlamentarilor care inceteaza din viata in timpul exercitarii mandatului. Acest ajutor are valoarea a doua indemnizatii lunare. In prezent, salariul net al unui parlamentar este de 33 de milioane de lei. De asemenea, parlamentarii care nu mai sunt alesi pentru un alt mandat pot primi o indemnizatie tranzitorie, timp de trei luni, pana isi gasesc un nou loc de munca.Cel mai important aspect este faptul ca in proiectul de statut sunt stipulate si sanctiunile pe care le pot primi alesii in caz de abateri disciplinare. Astfel, ei pot fi trasi la raspundere de conducerea Camerei respective pentru comportament injurios sau calomniator la adresa unui coleg sau a altui demnitar, exercitarea abuziva a mandatului, nerespectarea regulamentului sau incalcarea juramantului de credinta. Penalizarile constau in: atentionare, chemare la ordine, retragerea cuvantului, indepartarea din sala pe durata sedintei, avertisment sau interzicerea de a participa la lucrarile Camerei din care fac parte pe o perioada de cel mult 30 de zile.Proiectul de lege privind statutul deputatilor si senatorilor urmeaza sa intre in dezbaterea plenului celor doua Camere. Este primul act normativ care reglementeaza drepturile si obligatiile parlamentarilor, pana in prezent aceste lucruri fiind stabilite prin regulament.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii