"Noi muncim, nu gandim!"

In urma cu trei zile, a avut loc un accident la mina Vulcan. Asa cum se intampla in astfel de situatii, deflagratia a facut mai multe victime: morti, raniti si oameni surprinsi inauntru. Trebuie spus ca este incomod sa fii miner, mai ales in Romania. Eu am avut prilejul sa ajung, in urma cu cativa ani, intr-o mina din Valea Jiului si am vazut ce inseamna sa lucrezi in conditii de secol XIX. Minerul este un fel de sobolan al carbunelui, care intra in fiecare zi in adancuri si, pana iese, uita culoarea cerului. Fara indoiala ca este greu sa muncesti in minerit. Unii i-au tot invidiat pe mineri pentru cele cateva milioane de lei pe care ei le castiga in plus lunar, fata de un profesor, de exemplu. Greve ale minerilor au fost si pe vremea dictatorului. Muncitorii nu mai puteau lucra in conditii patriarhale. Ele au fost rezolvate foarte repede si fara nici un regret de regimul comunist: protestatarii au fost impuscati. Bineinteles ca informatia a circulat in mod ocult, pe cale orala, precum "Miorita". Dupa evenimentele din 1989, anumiti oameni au avut grija sa ii transforme pe mineri intr-o casta de care cel putin bucurestenii se sperie cumplit. Asta, de cand ortacii au luat cu asalt trenurile, au devastat capitala, au batut pe oricine le-a iesit in cale. "Noi muncim, nu gandim!", au strigat ei, convinsi ca cei care fac parte din acea categorie sociala emancipata si blazata, care se autointituleaza "intelectuali", poarta vina pentru tot ceea ce nu merge bine in tara. Intelectualii sug sangele poporului si sunt vinovati, pentru ca ei trebuie sa intre in fiecare zi sub pamant, rugandu-se la bunul Dumnezeu sa le mai arate o data soarele. Si asta nu pentru ca ei ar fi crezut asta, ci pentru ca lideri abili au stiut sa le inoculeze in minte astfel de idei. Lideri care se plimbau in Mercedes isi cumparau vile, iar in timpul grevelor mergeau la emisiunile televizate imbracati in "pufoaice" de ortac si purtand, in mod ostentativ pe cap, casti de miner. Interesul lor era cu totul diferit de revendicarile pe care le strigau sus si tare. In mod sigur, lor nu le pasa prea mult de conditiile grele in care traiau minerii. Ceea ce s-a intamplat cu prilejul mineriadelor din Romania a fost un fapt care nu ar fi trebuit sa se intample intr-un stat democratic. Repetatele balbaieli ale autoritatilor ne-au transmis tuturor indoiala in fortele de ordine si ne-au aratat ca nu traim intr-o tara sigura. Prin anii 1998-1999, in anumite cercuri ale societatii civile a aparut ideea ca minerii au reprezentat un fel de armata personala a lui Ion Iliescu, pe care el ar fi folosit-o de cate ori avea de rezolvat vreo problema politica. Dupa episoadele mineriadelor, parca desprinse dintr-un film horror, situatia minerilor a ramas aceeasi. Pe de o parte, au platit pentru greseala de a se fi lasat sedusi de un lider pervers. Pe de alta parte, conditiile de munca au ramas la fel. De un lucru putem fi siguri: fara liderul iubit, ortacii vor continua sa fumeze "Carpati" in timp ce imping vagonetele si se roaga sa apuce sa isi mai vada inca o data sotia si copiii. In acest timp, guvernantii isi vad de treaba lor, pentru ca Rebelul, devenit nefolositor, este acum in puscarie.