Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:40 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mult prea târziu, instanţa a decis Referendumul privind demiterea Marianei Mircea se poate organiza la Cernavodă

ro

10 Mar, 2012 03:04 1243 Marime text
Judecătoria Medgidia le-a dat câştig de cauză iniţiatorilor referendumului privind demiterea primarului din Cernavodă, Mariana Mircea. Cu toate acestea, nu mai este timp pentru ca ei să beneficieze de hotărârea instanţei

Judecătoria Medgidia a comunicat în data de 13 februarie hotărârea penală nr. 348/2012 prin care respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta Mircea Mariana, primarul oraşului Cernavodă, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a lui Marin Cadiu. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă şi aceasta înseamnă că referendumul privind demiterea Marianei Mircea poate fi organizat. Decizia irevocabilă a venit însă mult prea târziu. „Mai sunt câteva luni până la alegerile locale. Nu mai are rost organizarea unui referendum, întrucât ne-a rămas la dispoziţie prea puţin timp pentru aceasta", a declarat Marin Cadiu, unul dintre acuzaţi. Amintim că după nici un an de la alegerea Marianei Mircea ca primar al oraşului Cernavodă, la sediul Instituţiei Prefectului a fost înregistrată o adresă scrisă de un grup de cernavodeni, printre care se afla şi Marin Cadiu, prin care se solicita organizarea unui referendum pentru demiterea primăriţei. Peste 4.000 de localnici au semnat atunci pentru organizarea referendumului. Interesant este că numărul semnatarilor se apropia de numărul votanţilor din iunie 2008, când Mircea a obţinut mandatul de edil al urbei. Primarul a făcut o plângere la Parchet împotriva acelor persoane, susţinând că semnăturile strânse au fost falsificate, însă rezultatul a fost mereu în favoarea lor prin comunicarea neînceperii urmăririi penale şi, mai nou, prin emiterea unei hotărâri penale definitive în acest sens.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii