Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:09 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Macovei „Severin se comporta in PE ca avocatul lui Nastase"

ro

16 May, 2009 18:08 944 Marime text
Monica Macovei l-a acutzat pe Adrian Severin că singurul lucru pe care l-a făcut în mandatul său în Parlamentul European a fost să intervină pentru Adrian Năstase, potrivit Mediafax.

În calitate de candidat PD-L la Parlamentul European, Macovei l-a acuzat pe Severin, ocupantul primului loc pe lista PSD la PE, că, până acum, în mandatul său din PE nu a făcut altceva decât să „scrie scrisori Comisiei Europene pentru a-l salva pe Adrian Năstase". „Severin, în Parlamentul European, se comportă ca avocatul lui Năstase şi caută să-l salveze de la orice proces", a spus Monica Macovei, la lansarea regională a candidaţilor PD-L pentru europarlamentare, de la Cluj-Napoca. Totodată, aceasta a susţinut că la Bruxelles sunt primiţi numai „cei care sunt serioşi, iar PD-L are credibilitatea necesară pentru atragerea fondurilor europene", fiind singurul partid credibil. „Cred că numai noi putem aduce acasă aceste fonduri, şi asta pentru că numai noi suntem credibili. Noi avem la Bruxelles garanţii de credibilitate", a afirmat fostul ministru al Justiţiei, precizând, totodată, că „cei din PSD nu sunt credibili, acolo, la Bruxelles, pentru că ei au minţit ani de zile şi au adus României «steguleţe roşii» pe justiţie şi pe alte domenii, iar noi ne-am ţinut promisiunile".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii