Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:21 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mobilizare generală în PSD Constanţa Dragomir - „Nu se înghesuie pesediştii, ca pensionarii, să voteze“

ro

08 Oct, 2015 00:00 1774 Marime text


Teoretic, duminică, 11 octombrie, în intervalul orar 8.00 - 20.00, toată suflarea pesedistă ar trebui să participe la scrutinul intern organizat pentru desemnarea viitorului preşedinte al partidului. Mai corect spus, pentru validarea unicului aspirant la şefia PSD rămas în cursă, Liviu Dragnea.
 
La nivel naţional, sunt aşteptaţi la urne aproximativ 530.000 de membri PSD. Potrivit secretarului general al PSD, Andrei Dolineaschi, secţiile de votare, amenajate în sediile de partid, în birourile parlamentare sau în spații închiriate, vor fi deschise la ora 8.00 și se vor închide la ora 20.00.
 
Pregătirile sunt în toi şi la malul mării. Preşedintele Comisiei Electorale Judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, ne-a declarat că, pentru scrutinul de duminică, s-au pregătit 14.000 de buletine de vot, „o cifră rotunda având în vedere că avem 13.000 de potenţiali alegători“. „Aceştia vor vota în baza actului de identitate, apoi vor semna pe un borderou în dreptul numelor lor. Pe buletinul de vot a fost tipărită o singură întrebare, dacă îl susţin sau nu pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte al PSD, iar votantul va bifa cu pixul DA sa NU“, ne-a explicat liderul PSD Constanţa.
 
Pentru că ultimul „recensământ“ al membrilor de partid a fost în anul 2012, social-democraţii constănţeni au avut ca sarcină actualizarea listelor pe fiecare localitate, ieri, datele fiind centralizate la nivel judeţean. „Cei care vor să participe duminică la scrutin trebuie să ştie că nu contează dacă au achitat la zi cotizaţia de partid. Contează să figureze în baza noastră de date“, a subliniat Dragomir.

Instruiri şi şedinţe

În ceea ce priveşte numărul secţiilor de votare şi punctele în care acestea vor fi amenajate, lucrurile nu sunt încă stabilite. „Vineri vom şti exact câte secţii de votare vor fi organizate la nivel judeţean. În principiu, acestea vor funcţiona în sediile filialelor sau într-o sală închiriată. Dacă nu există nici această posibilitate, secţia de votare va fi acasă la preşedintele organizaţiei“, ne-a declarat Cristinel Dragomir. Cert este că, la nivelul municipiului Constanţa, vor exista şase secţii de votare, la Mangalia vor fi două, iar la Medgidia, una.
 
Preşedintele Comisiei Electorale Judeţene PSD Constanţa a confirmat că, deocamdată, s-au stabilit componenţele comisiilor electorale locale. „Vor fi alcătuite din trei persoane: preşedinte filialei locale, secretarul organizaţiei şi un membru. Am stabilit şi responsabilii politici pe fiecare localitate în parte, alte persoane decât cele din comisie“, a precizat Dragomir. Vineri, 9 octombrie, va avea loc o instruire a preşedinţilor comisiilor electorale locale. Tot atunci, ei vor primi buletinele de vot şi un ghid informativ.

Program în funcţie de prezenţa la urne

Scrutinul ar urma să înceapă la ora 8.00, însă Cristinel Dragomir ne-a declarat că duminică, 11 octombrie, la ora 10.00, „fiecare filială va organiza o şedinţă de partid în cadrul căreia participanţii vor vota, după care toţi vor începe să-şi mobilizeze colegii să participe la scrutin“. „În mediul rural, programul de votare va fi mai redus, în funcţie de prezenţă. Doar în oraşe şi în municipii va dura până la ora 20.00. Nu se înghesuie pesediştii, ca pensionarii, să voteze“, a concluzionat secretarul executiv al Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir. 

Urmează faza „corturi PSD“

La un moment dat, s-a tot discutat despre nişte chestionare care ar urma să fie distribuite în teritoriu. Iniţial, se credea că acestea vor viza obţinerea informaţiilor pentru creionarea profilului liderului PSD şi aveau ca destinatari membrii de partid şi simpatizanţii PSD. Acum, aceste chestionare au alte ţinte. „Acele chestionare încă nu au sosit. De fapt, cred că acţiunea se va prelungi până pe 15-17 octombrie şi se adresează oricui vrea să completeze aceste chestionare, pentru că se bazează pe aflarea priorităţilor electoratului“, ne-a spus Cristinel Dragomir.
 
Pentru a avea impactul dorit şi efectul scontat, liderul PSD nu a exclus posibilitatea amenajării unor corturi. „Probabil că vom amenaja corturi prin diverse zone în municipiu şi în judeţ şi cine va vrea va completa chestionarul. Oricum, se ştiu care sunt priorităţile oamenilor, dar va trebui să facem şi asta“, a conchis Cristinel Dragomir.
 
Surse din partid susţin că nu este exclus ca, la anumite intervale de timp, până la alegerile locale din vara anului viitor, să se organizeze astfel de sondaje. Motivul: informaţiile şi concluziile acelor chestionare, care vor fi centralizate şi analizate, i-ar putea ajuta de social-democraţii intraţi în competiţia electorală să câştige - în campaniile premergătoare scrutinului - puncte în faţa adversarilor politici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii