Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mircea Titus Dobre, deputat PSD „Noul Cod al Insolvenţei stabileşte un raport de egalitate între stat şi companii”

ro

28 Oct, 2013 00:00 3012 Marime text
Prin noul Cod al Insolvenţei, Guvernul USL urmăreşte să prevină situaţiile în care firmele debitoare se sustrăgeau de la plata obligaţiilor fiscale. Era necesară modificarea acestui cod, întrucât vechea lege a insolvenţei facilita fraudarea bugetului de stat, deoarece permitea firmelor să îşi prelungească momentul intrării în faliment şi să îşi şteargă datoriile. De aceea, nu întâmplător, moţiunea iniţiată de PDL şi PPDD, prin care se solicită ca vechea lege a insolvenţei să rămână în continuare în vigoare, a fost respinsă de Camera Deputaţilor, săptămâna trecută.

Moţiunea iniţiată de grupurile parlamentare ale PP-DD şi PDL a fost denumită „Opriţi instituţionalizarea inchiziţiei audiovizualului şi manipularea democraţiei”. Cu privire la această moţiune, deputatul constănţean Mircea Titus Dobre spune că prin noul cod nu se doreşte „pedepsirea instituţiilor de presă” ci, din contră, „spunem stop celor care înţeleg să facă profit fără a plăti taxe şi impozite”. „Noul cod al insolvenţei nu vrea să pedepsească instituţiile de presă sau alte companii, ci pe cei care amână reorganizarea pentru a evita plata obligaţiilor fiscale creditorilor şi statului”, susţine parlamentarul. Elaborarea noului cod al insolvenţei reprezintă o prioritate pentru reducerea evaziunii fiscale într-o Românie ce ocupă locul secund în Europa Centrală într-un clasament al ratei insolvenţelor, cu un procent de 5,67% din numărul total de firme active.

Vechiul cod a netezit drumul către evaziune

Pe fondul crizei economice, care a afectat activitatea companiilor şi a contribuit la reducerea cifrei de afaceri şi a profiturilor acestora, mulţi antreprenori au ajuns să se confrunte cu probleme foarte grave, iar insolvenţa le oferea posibilitatea să continue să îşi desfăşoare activitatea potrivit unui plan de reorganizare. Dar au fost şi companii şi oameni de afaceri care au profitat de această situaţie şi au folosit insolvenţa doar pentru a se sustrage de la plata impozitelor şi a taxelor către bugetul de stat. „Numărul companiilor care au utilizat mecanismul de insolvenţă a explodat în România odată cu creşterea TVA de la 19% la 24%, în timpul guvernării PDL.

Dacă în 2007 aveam 14.000 de companii care au intrat în insolvenţă, în 2012 insolvenţele au crescut la aproximativ 30.000. Şi trebuie să spunem că fostul Guvern PDL a ştiut de riscul creşterii numărului de insolvenţe, în condiţiile creşterii cotei TVA”, a declarat Mircea Titus Dobre. Potrivit parlamentarului, România a pierdut 10,3 miliarde de euro în 2011 din TVA necolectat, adică 7,9% din PIB. Mai mult, principalele sectoare economice în care au fost declanşate insolvenţele sunt comerţul cu amănuntul, distribuţie şi construcţii. Nu întâmplător, acestea sunt şi sectoare economice în care sunt identificate şi cele mai multe cazuri de evaziune fiscală. În anul 2013, numai 19% din cererile de insolvenţă au fost iniţiate de ANAF, ceea ce, potrivit parlamentarului, indică o predispoziţie a companiilor de a folosi acest instrument în mod voit.

Se introduce pre-insolvenţa

Noul Cod al Insolvenţei prevede pre-insolvenţa şi mai apoi reorganizarea, pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii acesteia cu încă un an. Mai mult, deputatul Mircea Titus Dobre declară că noua lege stabileşte un raport de egalitate între stat şi companii, atunci când vorbim despre recuperarea datoriilor. Prin ace st cod, România se aliniază standardelor Uniunii Europene în domeniul insolvenţei. „Trebuie să avem curajul de a stopa o practică prin care îi dezavantajăm tocmai pe cei care sunt corecţi, care crează locuri de muncă şi care plătesc taxe şi impozite. Trebuie să avem curajul de a-i pedepsi pe cei care fraudează un întreg sistem fiscal, aducând grave prejudicii pieţei concurenţiale”, a concluzionat deputatul PSD.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii