Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Microbuzele şcolare, scutite de la plata taxelor pentru eliberarea documentelor de transport

ro

14 Apr, 2016 00:00 3181 Marime text


Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, ieri, un proiect de lege ce are drept obiect exceptarea unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a instituţiilor de învăţământ care asigură transportul şcolar al elevilor de la plata taxelor şi a tarifelor prevăzute pentru eliberarea documentelor de transport. Proiectul a fost votat în unanimitate.
 
Deputatul Cristina Dumitrache a precizat că de aceste taxe vor fi scutite, de fapt, microbuzele şcolare ce aparţin primăriilor sau unităţilor de învăţământ.
 
„În şedinţa de astăzi (n.r. ieri) a Plenului Camerei Deputaţilor, am adoptat un proiect de lege ce are ca obiect exceptarea unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a instituţiilor de învăţământ care asigură transportul şcolar al elevilor de la plata taxelor şi a tarifelor prevăzute pentru eliberarea documentelor de transport (aici se încadrează microbuzele şcolare care aparţin primăriilor sau unităţilor de învăţământ din fiecare localitate)“, potrivit Cristinei Dumitrache.
 
Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmând să fie transmisă pentru promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.    
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii