Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare pierde din popularitate

ro

24 Jul, 2007 00:00 979 Marime text

Nici nu s-a dezvoltat prea bine, ca proiectul electoral "Cluburi de vara pentru pensionari" si-a pierdut deja din atractivitate. Inaugurarea celui de-al doilea foisor, situat in parcul de la Gara, nu a "impresionat" decat vreo 50 de pensionari.

Darea in functiune, oficial, a clubului de vara din zona Garii a fost devansata cu doua zile. Modificarea avea sa prinda pe picior gresit pe multi dintre angajatii Primariei Constanta, implicati in pregatirea evenimentului. Cu doar jumatate de ora inaintea "momentului festiv", o armata de oameni strangeau ierburile uscate, plantau flori si udau de zor. In paralel, altii maturau grabiti, iar praful invadase locul. Foisorul amplasat pe un spatiu verde nu era populat. Dupa cum afirma un angajat al Primariei, nici macar instalatia electrica nu era definitivata. "Curentul e provizoriu, pentru ca nu stiam ca astazi il inaugureaza", a adaugat acesta. Circa 50 de pensionari isi ocupasera locuri, mai mult pentru a se feri de soare si ca sa-l vada de edil in carne si oase. Cativa batrani veniti sa-si bea cafeaua de dimineata, au fost dezamagiti. "Au spus ca ne dau cafea cand vine Mazare", se lamenta suparat un tataie. Mai in gluma, mai in serios, unii varstnici sperau sa fie serviti cu un coniac mic sau o bere intrucat "apa plata sau ceaiul nu ne plac". In timp ce afara erau peste 30 de grade Celsius, pensionarii au fost tratati cu apa rece de la dozator... care era calda. Pana la sosirea edilului care, ca de obicei, a intarziat circa jumatatea de ora, cei aciuati au rasfoit ziarele. Patru cotidiene centrale si unul local (la a carui aparitie a contribuit echipa Mazare si, prin urmare, ii este vesnic recunoscator) au fost rasfoite, dar numai dupa ce o doamna le atragea atentia cititorilor sa nu plece cu ele acasa. Campanie fara efect A venit, a dat noroc cu domnii, s-a lasat pupat de batranele, s-a cocotat pe scaun ca sa spuna textul si a plecat multumit de promisiunile facute, ce-i mai asigura ceva voturi. Asa poate fi rezumat "raidul" primarului Radu Mazare la foisor. O schimbare de strategie am constatat. Pentru a-i reduce la tacere, i-a informat ca, de la 1 ianuarie 2008, va acorda gratuitate pe mijloacele de transport in comun tuturor care "au acum pensia de patru sute lei". Le-a promis ca va amenaja locuri de joaca pentru nepotei si va incerca, pe perioada caniculei, sa le asigure gratuitatea "mai de dimineata". De ce sa nu promita, ca doar nu da din buzunarul lui, ci din banii publici. Mazare a anuntat ca al treilea foisor va fi inaugurat maine, in zona Casei de Cultura, desi altii din Primarie stiau de cel din Parcul Tabacariei, iar pe 15 august, fantana arteziana de la Gara va deveni functionala. Pentru ca nu da bine lauda de sine, strategii din jurul edilului au apelat la un pensionar. Simion Craciunescu (79 de ani) a reamintit celor prezenti toate "masurile luate de primar pentru batrani si pentru oras". Cu greu, el a fost oprit din campania electorala pro Mazare de unii pensionari, care aplaudau, doar-doar s-o opri. Chiar si asa, edilul n-a scapat de nemultumirile oamenilor. Unii ii reprosau lipsa iluminatului stradal in zona Garii, altii reclamau starea deplorabila in care se afla trotuarele. Numai ca, oful cel mai mare al celor care locuiesc in zona Garii il reprezinta pasajul. Vesnic murdar, in bezna si impracticabil atunci cand ploua pentru ca se inunda, pasajul acela nu a fost niciodata in atentia municipalitatii.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii