Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:30 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maine, liderii PUNR negociaza posibile fuziuni

ro

09 Jul, 2004 00:00 1002 Marime text

Presedintele PUNR Constanta, Ovidiu Tudorache, va da socoteala liderului Mircea Chelaru * Degringolada din PUNR Constanta, departe de a se fi sfarsit

Dupa ce conferinta de presa desfasurata saptamana trecuta la sediul organizatiei judetene a Partidului Unitatii Natiunii Romane a fost de-a dreptul spectaculoasa, putin lipsind ca cei de fata sa nu incinga o bataie pe cinste, ieri, registrul a fost schimbat. In primul rand, revolutionarii din echipa vicepresedintelui Anton Mangiurea nu au mai venit sa bata cu pumnii in masa in incercarea de a-si gasi dreptatea. Ieri au fost prezenti presedintele delegat al PUNR Constanta, Ovidiu Tudorache, secondat de presedintele organizatiei judetene de tineret a acestui partid, Monica Radulescu, precum si reprezentanti ai organizatiilor teritoriale din localitatile Nicolae Balcescu si Mereni. Cu toate ca, la un moment dat, unele guri rele spuneau ca un partid pe fata caruia ar trebui sa punem o oglinda, ca sa vedem daca mai rasufla, este PUNR, acestia au incercat o fuziune spectaculoasa cu Partidul Republican, care se pare ca a fost sortita esecului. Astfel, primavara anului 2003 l-a prins pe fostul lider republican, Anton Mangiurea, fara nici o conferinta de presa si cu o conducere a filialei prinsa intre tentatiile liberalismului si cele ale social-democratiei. PUNR Constanta este acum in faza tatonarilor, adica incearca sa isi vanda cat mai scump pielea. Fraier este cine da, nu cine ia! Cu toate ca inca nu se stie clar ce se va discuta maine in cadrul Consiliului Director National al PUNR despre eventuale aliante sau fuziuni, presedintele Ovidiu Tudorache este optimist in aceasta directie, dorindu-si mai degraba o alianta sau colaborare, in urma carora partidul sa-si pastreze identitatea nationala. Tudorache a precizat faptul ca, "dupa discutiile si negocierile de la sfarsitul acestei saptamani, se va sti exact incotro va merge partidul si catre ce strategie ne vom indrepta". In cadrul Conferintei nationale, ce va avea loc sambata la Targu Mures, se va discuta si ceea ce s-a intamplat in ultima perioada la nivelul organizatiei judetene Constanta a PUNR. In opinia lui Tudorache, vor avea loc si unele modificari in structura de conducere a Consiliului National. Comentand criza prin care trec multe partide cu pretentii, Tudorache a spus doar ca, "atunci cand partidele mari cad, cele mici au castig de cauza".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii