Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:37 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 3 PSD, vot unanim pentru susţinerea Guvernului. Dobre nu aprobă gestul demisiei. Liberalul Gheorghe Dragomir solicită demisia miniştrilor Dobre şi Shhaideh

ro

02 Feb, 2017 14:36 3466 Marime text

​Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, Gheorghe Dragomir, cere demisia celor doi miniștri constănțeni care fac parte din Guvernul Grindeanu.
„În numele PNL Constanța, cer demisia ministrului Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, şi a ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, ambii fiind părtași la acțiunile pe care Guvernul PSD-ALDE le întreprinde în aceste zile împotriva voinței cetățenilor. În momentul în care au fost nominalizați în funcția de ministru, chiar dacă aceștia doi sunt membri ai Partidului Social Democrat, am crezut că vor aduce un plus de valoare județului Constanța. Fiind doi oameni de onoare, care nu pot gira faptele reprobabile ale guvernului din care fac parte, le cer acestora să ia atitudine și să se delimiteze urgent față de modul în care a fost adoptată OUG privind modificarea legislației penale”, declară Gheorghe Dragomir.
De asemenea, liderul liberal constănțean solicită președintelui Organizației județene a PSD Constanța, Felix Stroe, și președintelui Organizației municipale a PSD Constanța, Decebal Făgădău, să își exprime public poziția față de răul produs de Guvernul PSD-ALDE prin adoptarea ordonanței de urgență privind modificarea codurilor penale și a proiectului de lege privind grațierea.
„Răul provocat prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență, faptul că întreaga țară stă astăzi pe un butoi de pulbere, sfidarea cetățenilor cinstiți ai acestei țări, dar și batjocorirea imaginii României în fața tuturor instituțiilor și statelor europene, sunt doar câteva dintre motivele pentru care toți oamenii de bună-credință din PSD ar trebui să se dezică de acțiunile iresponsabile ale Guvernului Grindeanu”, afirmă președintele PNL Constanța.
Nu în ultimul rând, liderul PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, își exprimă admirația față de numărul impresionant al manifestanților care au protestat în ultimele zile atât în Constanța, cât și în întreaga țară, față de măsura abuzivă adoptată pe furiș de PSD-ALDE. „Suntem impresionați de numărul mare al cetățenilor care au ieșit în stradă să protesteze, dar și de modul în care aceștia nu s-au lăsat atrași în capcana violențelor produse artificial de oamenii trimiși de lideri social-democrați cu probleme penale”, a conchis Dragomir.
 
UPDATE1 - Am încarcat să-i contactăm pentru un punct de vedere legată de o eventuală demisie din cadrul Executivului pe cei doi miniştri care au activitat în cadrul organizaţiei judeţene PSD Constanţa. Nici ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, şi nici titularul portofoliuliu de la  Turism, Mircea Titus Dobre nu au putut fi deocamdată contactaţi.
De asemenea, nici preşedintele organizaţiei PSD Constanţa, Felix Stroe nu a răpsuns la telefon. Acesta se află la Bucureşti, unde a participat astăzi la şedinţa Comitetului Executiv al partidului, alături de conducerea PSD şi de ceilalţi lideri de filiale judeţene.
UPDATE2 - Vot unanim în PSD pentru susținerea Guvernului.Liderii PSD au decis, în unanimitate, în şedinţa Comitetului Executiv Național, să susțină în continuare Guvernul Grindeanu și ordonanța de modificare a Codului Penal.De asemenea, s-a decis că ministrul Justiţiei, Florin Iordache, se bucură în continuare de sprijin din partea partidului. Apăruseră zvonuri conform cărora PSD se pregătea să îl sacrifice pe Florin Iordache pentru a detensiona atmosfera.În interiorul şedinţei s-a vorbit şi despre proteste. Nu puţini au fost liderii PSD care susţin că aceste proteste sunt alimentate de multinaţionale, care vor să dărâme acest Guvern şi pentru asta îşi trimit angajaţii în Piaţa Victoriei.În cadrul şedinţei, liderii PSD şi-au reafirmat sprijinul şi pentru Liviu Dragnea, cel căruia i-au dat mandat să menţină fermă decizia luată de partid şi asumată de Guvern.

UPDATE3 - Într-o declaraţie pentru Realitatea Tv, întrebat cum comentează demisia lui Florin Jianu (fost ministru al Mediului de Faceri) sau daca consideră că vor mai urma şi alte demisii din Guvern, ministrul Turismului, Mircea Dobre a precizat că "nu este de acord cu gestul demisiei şi nici nu poate comenta gesturile altor colegi". 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii