Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lauda lui Fagadau

ro

05 Feb, 2009 00:35 1705 Marime text
Decebal_Fagadau.jpgNoul viceprimar găsit de primarul Radu Mazăre potrivit să-l înlocuiască pe Nicolae Nemirschi, plecat la Mediu, şi-a intrat deja în atribuţii. Potrivit dispoziţiei de primar nr. 1214, viceprimarului îi revine în responsabilitate coordonarea a şase direcţii din cadrul Primăriei.

Validat pentru ocuparea funcţiei vacantate, în şedinţa de Consiliu Local de săptămâna trecută, Decebal Făgădău, consilier municipal PSD şi fost director al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, şi-a intrat deja în atribuţii, având până la acest moment întâlniri cu şefii de direcţii pe care le are în subordonare, din structura primăriei. Făgădău a preluat de la Nemirschi şase direcţii importante ale instituţiei: Direcţia de Urbanism, de Informatizare, Patrimoniu, Tehnic - Achiziţii, Administrarea Domeniului Public şi Privat, Integrare Europeană. „Sunt direcţii foarte importante din primărie, îmi ajung câte am. Am preluat funcţia de viceprimar şi atribuţiile domnului Nemirschi, s-a făcut transfer de atribuţii. Am semnat că am luat cunoştinţă despre ceea ce trebuie să duc la îndeplinire imediat, a doua zi după învestire", a declarat noul viceprimar.
Cât despre activitatea pe care a avut-o până la acest moment în cadrul Primăriei, în cele câteva zile scurse de la ocuparea fotoliului, Făgădău s-a lăudat că deja a avut şedinţă cu toţi şefii de direcţii pe care le are în vizor: „Am analizat activitatea pe care au avut-o până acum, am discutat despre propuneri de proiecte şi am văzut în ce stadiu suntem cu planul integrat de dezvoltare".
Cât despre preluarea funcţiei de preşedinte al Zonei Metropolitane, deţinută de Nemirschi, Făgădău a declarat că încă nu s-a stabilit nimic în acest sens: „În următoarea şedinţă de Consiliu Local se va stabili şi acest aspect. Până acum am citit şi eu statutul şi m-am informat despre rolul de funcţii. Vom vedea ce va fi în perioada următoare".

Decebal_Fagadau_01.jpgÎn amintirea vremurilor de şef peste animăluţ

Ieri, l-am găsit pe viceprimarul Făgădău la locul său de muncă anterior, la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, cu un aer nostalgic, chiar dacă nu a părut să dea vreo clipă această impresie. Noua funcţie cu siguranţă nu-i va mai acorda privilegiul relaxării, aşa cum s-a întâmplat pe perioada şefiei la Complex. Ne-a declarat că trebuie să predea atribuţiile noului şef al Complexului. „În 15 zile de la învestirea mea ca viceprimar trebuie să se stabilească o nouă conducere la Complex. Până la expirarea termenului, eu trebuie să predau totul", a conchis viceprimarul. Acesta s-a aflat, timp de aproape trei ani, la conducerea Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, din iunie 2008 ocupând şi funcţia de consilier local. Este de profesie economist, având un masterat în administraţie publică şi guvernare şi unul în managementul afacerii.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii