De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:36 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ioan Vulpescu, propus ministru al Culturii și Identității Naționale, absolvent de Teologie

ro

03 Jan, 2017 16:47 432 Marime text
Ioan Vulpescu s-a născut la 17 iunie 1976. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, urmată de un master în Doctrină și Cultură. Și-a susținut doctoratul în Filosofie la Universitatea din București, conform blogului personal, ionutvulpescu.wordpress.com.

În perioada 2000-2004, a fost expert la Departamentul de Cultură — Culte din cadrul Administrației Prezidențiale. Din 2004, a fost consilierul fostului președinte Ion Iliescu, în prezent președinte de onoare al PSD. A fost secretar executiv al PSD, desemnat cu strategiile politice. În septembrie 2012, a fost numit, de către premierul Victor Ponta, membru al consiliului de conducere al ICR, fiind revocat din funcție la 28 ianuarie 2013, după câștigarea unui mandat de deputat în Parlamentul României. La 18 octombrie 2015 a fost ales vicepreședinte al PSD.

În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, a obținut un mandat de deputat, fiind ales în circumscripția electorală nr. 42 București, colegiul uninominal nr. 13. Membru al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților, Ioan Vulpescu a fost ales, în cadrul Comisiei de Cultură a APCEMN, desfășurată la Tbilisi, Georgia, în decembrie 2013, președinte al Comisiei pentru cultură, educație și probleme sociale a Adunării Parlamentare de Cooperare Economică a Mării Negre. În aceeași legislatură, a fost membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Suediei, Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Slovenia, potrivit site-ului cdep.ro.

La 14 decembrie 2014, premierul Victor Ponta l-a propus pe Ioan Vulpescu pentru ocuparea portofoliului de ministru al Culturii. A depus jurământul de învestitură la 17 decembrie 2014, la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Traian Băsescu. Mandatul său s-a încheiat la 17 noiembrie 2015.

În septembrie 2012, Ioan Vulpescu și-a lansat cartea "Din țara în care stânga e Cârțu și dreapta e Lăcătuș", care cuprinde eseuri și cronici sportive.

La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a fost ales senator din partea PSD în circumscripția electorală nr. 42 București.

Sursa: agerpres.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii