Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Învestirea Consiliului Local Crucea s-a soldat cu incidente Gheorghe Frigioi, nemulţumit de consilierul PP-DD-ului (galerie foto)

ro

30 Jun, 2012 02:40 3494 Marime text
crucea.jpgGheorghe Frigioi (USL), gospodarul-şef din comuna Crucea, a câştigat detaşat scrutinul din data de 10 iunie, cu 84,43%. Ieri, primarul a depus jurământul, nu înainte însă de a fi validat noul Consiliu Local. Cele două evenimente au fost urmate de alegerea viceprimarului. Şedinţa de constituirea a noului Consiliu Local s-a soldat cu un incident, mai precis cu refuzul decanului de vârstă de a lua parte la lucrările şedinţei. De asemenea, doi dintre consilierii locali, unul de la USL, altul de la PP-DD, au absentat, candidaturile acestora nefiind validate.

Şedinţa de constituire a noului Consiliu Local a început puţin după ora 10.00, în prezenţa reprezentantului Prefecturii Constanţa, Monica Gunea Drăguţ, şi a judecătorului de la Judecătoria Hârşova, Ştefan Stănilă. Deşi conducerea şedinţei de constituire a noului Consiliu Local trebuia să fie preluată de decanul de vârstă, mai precis de Mircea Şovăilă, consilier PP-DD, acesta a refuzat să accepte calitatea de preşedinte de şedinţă, motivând, spre uimirea şi consternarea celor prezenţi, că nu ştie să vorbească şi că nu a mai vorbit niciodată într-o şedinţă publică. Consilierii locali au decis însă să depăşească acest moment, alegându-l preşedinte de şedinţă pe Dragoş Oprică. A urmat apoi validarea mandatelor de consilieri. Consiliul Local Crucea este format din 10 consilieri USL şi un consilier PP-DD. De la USL au intrat în Consiliul Local Ion Butoi, Gheorghe Sandu, Iosif Dobrin, Victoriţa Popa, Dan Moise, Gheorghe Vasile, Ioana Constantin, Constantin Stănescu, Dragoş Oprică şi Marcela Marinca. De la PP-DD a fost validată candidatura lui Mircea Şovăilă (fost candidat la Primăria Crucea din partea PP-DD) şi cel care a refuzat calitatea de preşedinte al şedinţei de constituire a noului Consiliu Local. Două candidaturi nu au putut fi validate. De la USL a absentat de la şedinţă Ionel Pavel, iar de la PP-DD - Fănică Mareş. Primarul Gheorghe Frigioi a precizat că noul Consiliu Local nu-i va mai include şi pe cei doi absenţi, urmând să fie format din cei 11 membri validaţi ieri în şedinţa de constituire a noului CL Crucea.

Află mesajul primarului Gheorghe Frigioi rostit după învestire

După constituirea noului CL, primarul Gheorghe Frigioi a depus jurământul. Iată mesajul rostit de şeful autorităţii locale în urma învestirii în funcţie: „Este normal ca o astfel de zi să-ţi creeze o stare specială, o stare emoţională, pentru că a fi reprezentantul unui număr de locuitori este o onoare, este o datorie, este în acelaşi timp şi bucuria de a realiza împreună cu cei care au fost aleşi alături de mine tot ceea ce ne-am propus. Prin urmare, consider că întreg Consiliul Local Crucea constituit astăzi este expresia a ceea ce şi-au dorit cetăţenii, este dorinţa lor de a realiza toate proiectele prezente şi viitoare pe care împreună le vom considera necesare şi utile comunităţii pe care o reprezentăm. Daţi-mi voie, stimaţi colegi din CL, să vă felicit, să vă doresc şi să ne dorim împreună o bună colaborare aşa cum am avut întotdeauna, să primeze întotdeauna legalitatea, nu interesele, să fim întotdeauna reprezentanţii comunităţii comunei Crucea. Vă mulţumesc şi vă doresc tuturor multă sănătate".

Ion Butoi, reales viceprimar

A urmat apoi alegerea viceprimarului. În unanimitate de voturi a fost reales Ion Butoi, viceprimar şi în legislatura 2008 - 2012. La fel ca şi primarul, Ion Butoi a fost aplaudat de consilierii şi de locuitorii comunei Crucea prezenţi la şedinţa care s-a ţinut în sediul Căminului Cultural din localitate.

Primarul a fost surprins neplăcut de consilierul PP-DD-ului

Primarul Gheorghe Frigioi a mărturisit că are încredere deplină în noul Consiliu Local, exprimându-şi însă dezamăgirea cu privire la reprezentantul PP-DD-ului, care, potrivit şefului autorităţii locale, a demonstrat că nu face cinste noii echipe de consilieri locali. „Este acelaşi consiliu care a funcţionat şi în legislatura precedentă, cu o singură deosebire, cu un candidat al PP-DD, care a fost validat, dar spre surprinderea mea, şi constat că a fost o surpriză total neplăcută, acesta şi-a declinat calitatea de preşedinte de şedinţă, deşi era decanul de vârstă, invocând motive persoanele", a precizat primarul, care a adăugat că noul CL „este un consiliu care, ca şi până acum, va face tot ce trebuie şi tot ce este legal". Primarul Gheorghe Frigioi a explicat că la nivelul localităţii sunt foarte multe proiecte începute pe care îşi doreşte să le ducă la bun sfârşit alături de echipa de consilieri şi în aceleaşi timp şi-a propus iniţierea altora noi, necesare şi utile pentru comuna Crucea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • nwo 30 Jun, 2012 18:52 Excelenta... Felicitari! .:.