Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:45 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iniţiativa vizează presa electronică de o anumită factură Amet Aledin - „Nu este vorba de îngrădirea libertăţii presei"

ro

28 Nov, 2011 01:00 1429 Marime text

O iniţiativă legislativă semnată de Mircea Giurgiu, Tudor Ciuhodaru, Amet Aledin şi Petru Movilă vrea să instituie un CNA al Internetului pentru site-urile care conţin imagini sau texte cu caracter explicit sexual.În cazul în care va trece acest proiect, site-urile pot fi sancţionate cu amenzi sau obligate să paroleze conţinutul.

Deputatul UDTTMR, Amet Aledin spune că iniţiativa nu-i aparţine şi că a fost cooptat de iniţiatorul acesteia, Mircea Giurgiu. „La momentul respectiv am acceptat să semnez pentru susţinerea proiectului pentru că mi s-a părut just, dar nu cred ca proiectul va trece de Parlament. Spun acest lucru deoarece a mai existat o tentativă în acest sens, la propunerea deputatul Silviu Prigoană, care a fost respinsă", explică Amet.

„Propunerea vizează numai site-urile publicaţiilor cu conţinut explicit sexual"

Amet Aledin mai spune că proiectul nu vizează nicidecum site-urile tuturor publicaţiilor, ci doar ale celor care conţin imagini sau texte cu conţinut explicit sexual. „Scopul proiectului de lege este dea proteja minorii care citesc ziare pe Internet, publicaţii care conţin imagini sau text cu caracter explicit sexual. Nici vorbă de îngrădirea libertăţii presei sau de constituirea vreunui mecanism de control al presei în favoarea puterii, aşa cum greşit s-a interpretat", apreciază parlamentarul. Potrivit textului proiectului de lege, ziarele vor fi obligate să afişeze pe coperta sau pagina publicaţiei cu conţinut indecent un cerc de culoare roşie, cu diametrul de patru centimetri, iar în interior cifra 18 de culoare albă. Site-urile vor trebui parolate, iar conţinutul va putea fi accesat doar contra cost, verificându-se vârsta de peste 18 ani cu cardul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii