Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infiintarea si functionarea serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, in impas

ro

29 Apr, 2005 00:00 711 Marime text

Consiliul Judetean nu are fonduri pentru aplicarea OU 84/2001

Proiectele de protocol inaintate de Ministerul Administratiei si privind sumele ce trebuie transferate catre consiliile judetene si locale, desi acestea nu au fost semnate, prevad sume foarte mici fata de necesarul calculat

Prin Ordonanta Guvernului nr. 84/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor, aprobata prin Legea nr.372/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se prevedea ca incepand cu 01 ianuarie a.c., consiliile judetene si locale sa infiinteze, in structura lor, servicii publice comunitare de evidenta a persoanelor.Serviciile comunitare de evidenta a persoanei nu functioneaza nici la aceasta data, in noul format. Consiliile judetene si locale nu pot infiinta aceste servicii, intrucat nu s-au asigurat si sursele de finantare, asa cum prevede art. 6 din O.U.G. nr. 45/2003 privind finantele publice locale, respectiv, transmiterea de activitati in cadrul procesului de descentralizare implica si transferarea surselor de finantare.De asemenea, administratiile locale se confrunta cu o serie de probleme, prin faptul ca actele normative aparute in acest sens nu elucideaza unele aspecte deosebit de importante in aceasta activitate. Conform H.G. nr. 108/2005, termenul privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 2104/2004 s-a prelungit pana la data de 31 martie a.c., dar Ministerul Finantelor Publice a comunicat la Directia judeteana a Finantelor Publice sumele repartizate pentru asigurarea cheltuielilor de personal numai pentru personalul transferat de la Ministerul Administratiei si Internelor la serviciile comunitare, cu precizarea de a repartiza pe localitati. In acest sens, reprezentantii CJC sustin ca aceste sume sunt foarte mici fata de necesar (respectiv 62%) iar pentru cheltuieli materiale nu se asigura nici o suma. In alta ordine de idei, numarul de posturi stabilit prin H.G. nr. 2104/2004 aferent fiecarui serviciu este cu mult mai mare fata de cel care se preia de la Ministerul Administratiei si Internelor, ceea ce inseamna cheltuieli mai mari, nefiind asigurate sursele de finantare pentru functionarea acestor servicii. Purtatorul de cuvant la CJC, Cristian Moldoveanu sustine ca proiectele de protocol inaintate de Ministerul Administratiei si Internelor privind sumele ce trebuiesc transferate catre consiliile judetene si locale, desi acestea nu au fost semnate, prevad sume foarte mici fata de necesarul calculat dupa normativele stabilite prin lege, bugetele locale neavand posibilitatea de a asigura din surse proprii acoperirea acestor categorii de cheltuieli.Presedintele CJC, Nicusor Constantinescu apreciaza ca vor fi probleme in organizarea activitatii de evidenta a persoanelor la nivelul comunelor, care, in prezent nu au capacitatea tehnica si financiara pentru a prelua activitatea, iar municipiile si orasele nu pot, din punct de vedere legal, suporta cheltuieli pentru alti ordonatori principali de credite, decat daca prin lege se prevede obligativitatea municipiilor si oraselor sa desfasoare aceasta activitate pentru comune, eventual prin asociere si contributie financiara. In calitate de vicepresedinte al Uniunii Consiliilor Judetene, Constantinescu a ridicat si o alta problema legata de organizarea si functionarea serviciilor comunitare de evidenta a persoanei. El sustine ca legiuitorul nu a stabilit cine incaseaza taxele pentru emiterea certificatelor de stare civila, a cartilor de identitate si a taxelor pentru verificare si unde se platesc aceste taxe, daca veniturile sunt ale bugetelor de stat sau ale autoritatilor locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii