Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infaptuirea Marii Uniri, evocata la Cumpana (galerie foto)

ro

02 Dec, 2009 02:06 1744 Marime text
cumpana.jpgLocuitorii comunei Cumpăna s-au strâns ieri, cu mic, cu mare, în centrul localităţii, pentru a celebra Ziua Naţională a României.

Manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie au avut loc, ca de fiecare dată, la Monumentul Eroilor, situat în faţa Casei de Cultură.

Reprezentanţii administraţiei publice locale şi veteranii de război ai comunei au evocat momentele de bucurie petrecute pe 1 Decembrie 1918, când s-a realizat dezideratul Marii Uniri.

Activităţile prilejuite de celebrarea Zilei Naţionale a României au debutat cu o slujbă religioasă musulmană. Momentul a fost urmat de depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din localitate, de către comunitatea musulmană din Cumpăna. De la ora 10.00, toţi cei prezenţi în centrul localităţii au ascultat intonarea Imnului de Stat, după care au asistat la slujba religioasă oficiată de către preoţii din localitate. Au rostit alocuţiuni în cinstea zilei de 1 Decembrie viceprimarul Florin Neagu şi veteranul de război Ştefan Trandafir.

Unirea, văzută prin ochii unui veteran de război

Acesta din urmă a evocat atmosfera de sărbătoare din Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918. Ştefan Trandafir a subliniat faptul că Unirea s-a realizat cu preţul unor mari jertfe: 339.000 morţi, 229.000 grav răniţi şi 116.000 prizonieri de război. „Prin Marea Unire s-a creat un cadru favorabil dezvoltării societăţii româneşti de astăzi", a subliniat veteranul de război. Ca în fiecare an, veteranii comunei au fost premiaţi de către Primăria şi Consiliul Local Cumpăna.

Secretarul comunei, Sorin-Daniel Niculae, le-a transmis locuitorilor comunei „La mulţi ani!" de 1 Decembrie, în numele primarului Mariana Gâju, care a lipsit anul acesta de la manifestare, fiind plecată la un eveniment peste hotare.

Au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor viceprimarul comunei, Florin Neagu, reprezentanţi ai Consiliului Local Cumpăna, ai parohiilor din comună, ai Şcolii cu clasele I-VIII şi ai grădiniţelor. De asemenea, şi-au adus omagiul faţă de memoria eroilor, prin depunerea de coroane de flori, şi reprezentanţii partidelor politice de pe raza comunei, ai Postului de Poliţie Cumpăna şi ai Poliţiei Comunitare. Seria de manifestări dedicate zilei de 1 Decembrie a continuat cu spectacolul pregătit de elevii Grupului Şcolar Cumpăna, ce a avut ca temă înfăptuirea Marii Uniri. Momentul artistic s-a desfăşurat pe scena Casei de Cultură din localitate şi a avut parte de un public numeros.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii