Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inaugurare cu surle, trambite si fete simandicoase

ro

23 Sep, 2004 00:00 1265 Marime text

Filiala Constanta a OADO va fi condusa de Carol Dichiu, care si-a asumat misiunea de a rezolva problemele legate de respectarea drepturilor cetatenilor din judet, ale caror plangeri vor putea fi transmise spre rezolvare forurilor internationale * Alaturi de Florentin Scaletchi, la masa prezidiului s-au asezat consilierul de stat Sorin Stanciu, chestorul Stefan Iacob, consilierul ministrului Administratiei si Internelor, Stefan Mitroi * Atat mesajul transmis de presedintele Ion Iliescu, precum si alocutiunile personalitatilor care au luat cuvantul pot conduce la o singura concluzie: OADO este structura care poate educa si informa cetatenii cu privire la drepturile pe care le au si care trebuie respectate

Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului din Romania s-a remarcat, din momentul in care a fost infiintata, prin actiunile privind respectarea drepturilor omului in penitenciare sau in institutiile statului a caror misiune este aceea de a asigura linistea si ordinea publica. Florentin Scaletchi, presedintele OADOR, a considerat ca, data fiind importanta zonei, organizatia trebuie sa aiba un sediu si la Constanta. Ieri, in prezenta reprezentantilor autoritatilor centrale si locale, in zona centrala a orasului, langa Palatul Administrativ, a fost inaugurat sediul OADOR. Filiala Constanta va fi condusa de Carol Dichiu, care si-a asumat misiunea de a rezolva problemele legate de respectarea drepturilor cetatenilor din judet, ale caror plangeri vor putea fi transmise spre rezolvare forurilor internationale. In cuvantul rostit la inaugurare, prefectul judetului a recunoscut ca angajatii din administratie "nu dau atentia cuvenita problemelor cetatenilor", motiv pentru care un birou al OADOR ii va face pe angajati sa se implice mai mult in rezolvarea problemelor pe care le semnaleaza cetatenii. Sediul OADOR Constanta s-a dovedit neincapator pentru multimea invitatilor. Alaturi de Florentin Scaletchi, la masa prezidiului s-au asezat consilierul de stat Sorin Stanciu, chestorul Stefan Iacob, consilierul ministrului Administratiei si Internelor, Stefan Mitroi. In sala au fost prezenti adjunctul comandantului Jandarmeriei Romane, Ilie Gorjan, comisarii sefi Vasile Balan si Lian Constantin, directorul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, Catalin Grasa, inspectorul scolar general Petrica Miu. Ceea ce trebuie remarcat este faptul ca, anual, peste 28.000 de romani apeleaza la presedintele Romaniei in speranta ca problemele lor vor fi rezolvate. Atat mesajul transmis de presedintele Ion Iliescu, precum si alocutiunile personalitatilor care au luat cuvantul pot conduce la o singura concluzie: OADO este structura care poate educa si informa cetatenii cu privire la drepturile pe care le au si care trebuie respectate. Pe de alta parte, OADOR Constanta poate contribui la cresterea eficientei activitatii functionarilor publici in ceea ce priveste solutionarea problemelor pentru a caror rezolvare se adreseaza administratiei locale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii