Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:14 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In judetul Constanta se respecta drepturile omului

ro

03 Oct, 2002 00:00 913 Marime text
Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului a desfasurat, in perioada iulie-august, la nivelul judetului Constanta o activitate de evaluare a modului in care sunt cunoscute, respectate si aparate drepturile omului la institutiile de stat. In vizorul OADO au intrat unitatile si subunitatile apartinand Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Justitie si Ministerului Public. In cursul zilei de ieri, presedintele OADO, Florentin Scaletchi, a prezentat concluziile care s-au desprins din raportul intocmit in urma controlului. Reprezentantul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului este de parere ca la nivelul judetului Constanta exista o preocupare constanta pentru apararea drepturilor si libertatilor cetatenesti si se actioneaza cu raspundere in promovarea drepturilor omului. Florentin Scaletchi considera ca se actioneaza cu consecventa pentru asigurarea unui climat de siguranta civica, pentru prevenirea si inlaturarea cauzelor ce aduc atingere drepturilor si libertatilor fundamentale, vietii, integritatii corporale si avutului cetatenilor. Presedintele OADO a atras atentia asupra greutatilor materiale cu care se confrunta majoritatea angajatilor din sistemul bugetar care au atributiuni in vegherea respectarii legii. Atat cadrele de politie, jandarmii, pompierii, dar si militarii se confrunta cu grave lipsuri materiale, fapt care le poate afecta activitatea. Nu trebuie ignorat faptul ca in multe dintre unitatile Ministerului de Interne sau cele ale Ministerului Apararii Nationale nu exista uniforme suficiente pentru personal, iar cladirile in care functioneaza sunt intr-o stare avansata de degradare. Presedintele OADO a mai vorbit si despre o campanie de informare in randul cetatenilor. Florentin Scaletchi este de parere ca populatia trebuie educata in spiritul cunoasterii si respectarii drepturilor ei si al intelegerii responsabilitatii ce ii revine. OADO va veghea la drepturile fundamentale ale cetatenilor in tara noastra, a conchis Florentin Scaletchi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii