Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:52 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Iată ce avere are! Liberalul Puiu Haşotti, ministru al Culturii

ro

21 Jun, 2012 01:34 2956 Marime text

cap_9.jpgLiberalii constănţeni ajung unde, cel mai probabil, nici n-au visat vreodată. La Ministerul Culturii! Şi nu oriunde, ci chiar la conducerea sa.

După ce senatorul Mircea Diaconu s-a retras de la conducerea acestui minister, în urma procesului cu ANI (care l-a acuzat de incompatibilitate), pe care l-a pierdut, liberalii l-au propus pentru acest portofoliu pe liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. Premierul Victor Ponta declara ieri că îi va transmite această propunere preşedintelui Traian Băsescu, aşa cum prevede Constituţia. Haşotti este în prezent la cel de-al doilea mandat de senator. El a fost, de asemenea, vreme de opt ani deputat, în perioada 1996 - 2004. Este doctor în ştiinţe istorice.

Puiu Haşotti, unul dintre liberalii constănţeni cu notorietate, va fi noul ministru al Culturii. Senatorul constănţean se află la cel de-al patrulea mandat de parlamentar: două mandate în Camera Deputaţilor (1996 - 2004), două în Senat (2004 - 2012). Lider al senatorilor PNL, Haşotti a fost preşedintele PNL Constanţa din 1994 până în 2005, iar din 2004 este vicepreşedinte al PNL.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Senatului, parlamentarul este născut pe 14 iunie 1953. A absolvit, în 1976, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti. Din 1995 este doctor în ştiinţe istorice.

CV-ul senatorului a fost subiectul unor ironii în presa locală şi centrală, din cauza unei greşeli. Concret, în loc de Fullbright, în CV-ul lui Haşotti scria „Fullbricht". Ulterior, greşeala a fost corectată: „bursier Fullbright la San Francisco State University 1994".

În CV-ul său figurează, la capitolul „funcţii deţinute", „Membru Delegaţia Parlamentului României la APOSCE (Adunarea Parlamentară a OSCE)".

Puiu Haşotti a câştigat mandatul de senator în alegerile din noiembrie 2008 prin redistribuire, având cu multe voturi sub contracandidatul său pe colegiu, social-democratul Liviu Brăiloiu.

Un liberal cu situaţie

 

Hasotti_-_Puiu_Hasotti_2.jpg

Potrivit declaraţiei de avere completate pe 12 iunie, accesibilă pe site-ul Senatului, Puiu Haşotti deţine, împreună cu soţia sa Georgeta, două case de locuit. Una este dobândită în 2002, în suprafaţă de 140 de metri pătraţi. Cea de-a doua datează din 2004 şi este construcţie moştenită, îmbunătăţită.

La capitolul „bunuri mobile", liberalul a trecut un autoturism Volkswagen, fabricat în 2004. A fost dobândit prin cumpărare.

În ceea ce priveşte activele financiare, în declaraţia de avere a lui Puiu Haşotti fugurează: un depozit de 331.000 lei deschis în 2007 la BCR Constanţa, un card în valoare de 2.400 de euro administrat de BRD Bucureşti, deschis în 2004, un depozit de 67.900 de euro la BRD Constanţa, deschis în 2009, şi un alt card administrat de 2.900 euro la BCR Constanţa, deschis în anul 2010.

În calitate de conferenţiar la Universitatea Ovidius, Puiu Haşotti realizează un venit de 15.900. Ca senator, are o indemnizaţie de 55.488. Moneda nu este menţionată, dar este vorba, cel mai probabil, de lei. Soţia sa realizează la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa un venit anual de 24.400. Din nou, cel mai probabil, lei.

În ceea ce priveşte capitolul „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat", în declaraţia liberalului constănţean figurează suma de 10.200 de euro, realizată de soţia sa din închirierea unei locuinţe moştenite.

Ti-a placut articolul?

Comentarii