Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gheorghe Albu refuza sa-i faca jocul lui Nicusor Constantinescu

ro

23 Mar, 2007 00:00 1206 Marime text
1174594107.jpg

Nicusor Constantinescu solicita verificarea retrocedarilor terenurilor din Constanta. Premierul Tariceanu nu are motive sa declanseze o ancheta la prefectura, deoarece cunoaste in amanunt situatia statiunilor de cercetare

Presedintele Consiliului Judetean Constanta a lansat un atac politic dur impotriva prefectului judetului, Danut Culetu. Nicusor Constantinescu a cerut ieri primului ministru declansarea unei anchete asupra modului in care prefectul aplica Legea privind retrocedarea terenurilor din statiunile de cercetare. Presedintele CJC Nicusor Constantinescu a anuntat, printr-un comunicat de presa, ca situatia a fost sesizata si de reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala cu privire la aplicarea eronata a legilor proprietatii. In comunicat se mai arata ca legea fondului funciar a fost aplicata eronat de comisia de specialitate al carei presedinte este prefectul Danut Culetu. Constantinescu sustine ca prefectul ar fi validat propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate pe terenurile statiunilor de cercetare fara sa existe dovezi ale vechiului amplasament in perimetrul acestora. CJC cere premierului declansarea unei anchete in judetul Constanta cu privire la activitatea Comisiei Judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor din Constanta. Conducerea institutiei sustine ca este vorba de aproximativ o mie de hectare a caror valoare, tinand cont de pozitia acestora, este de ordinul zecilor de milioane de euro. "Nu se impune nicio ancheta la Constanta" Directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Gheorghe Albu se declara dezgustat de faptul ca numele institutiei pe care o conduce este tarat in rafuieli politice de conducerea Consiliului Judetean. Gheorghe Albu sustine ca nu este adeptul "politelor platite" si apreciaza ca situatia statiunilor de cercetare a fost lamurita cu ocazia vizitei primului-ministru, Calin Popescu-Tariceanu la Constanta. "Din punctul meu de vedere, acest caz este inchis. L-am discutat si cu prilejul vizitei premierului si la minister. S-a convenit ca terenurile statiunilor sa fie retrocedate, cu exceptia unor parcele care vor ramane in proprietatea Academiei de Stiinte Agricole pentru cercetare", a precizat Gheorghe Albu. In aceste conditii, directorul DADR afirma ca nu se impune nicio ancheta la Constanta, mai cu seama ca premierul cunoaste in amanunt situatia si chiar s-a implicat in stingerea diferendelor mai vechi. Culetu nu vrea sa polemizeze cu seful CJ Prefectul Danut Culetu a declarat ca presedintele Consiliului Judetean poate sa ceara orice si ca acesta se simte ofuscat atunci cand cineva ii arata ca nu a respectat legea. "Ceea ce face acum presedintele CJ este o practica la care nici nu mai vreau sa raspund, pentru ca educatia nu-mi permite", a spus Danut Culetu. Acuzatiile presedintelui CJ survin dupa ce prefectul judetului a vorbit in urma cu doua zile, intr-o conferinta de presa, despre abuzul comis de Nicusor Constantinescu cand a decis sistarea lucrarilor la Pavilionul Expozitional. Prefectul a facut publice rezultatele controlului efectuat de Ministerul Integrarii Europene si decizia de imputare, Consiliului Judetean, a finantarilor asigurate de Uniunea Europeana, de aproximativ patru milioane de euro, pentru nefinalizarea la termen a constructiei.

Scris de: {autor}Lavinia SICLITARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii