Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:05 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Generalul locotenent (r) Constantin Zeca îşi sărbătoreşte ziua de naştere

ro

15 Jan, 2011 00:00 7026 Marime text
8_Zeca_-_Constantin_Zeca.jpgAstăzi, generalul locotenent în rezervă împlineşte 62 de ani.

Chiar dacă s-a retras din activitatea militară pe 5 aprilie 2005, ultima sa funcţie fiind cea de comandant al Comandamentului 9 Operaţional Dobrogea, generalul Zeca este însă unul dintre şefii militari activi. Imediat după retragerea sa, a fost ales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, iar în aprilie 2009 a fost reales în această funcţie.

S-a născut în comuna Reviga, judeţul Ialomiţa, la 15 ianuarie 1949, iar la 19 ani îşi începe cariera de ofiţer, ca sub-locotenent coman-dant de pluton la Regimentul 34 Mecanizat din Topraisar. A fost înaintat la gradul de general în anul 1992, iar în 2005, la 56 de ani, iese la pensie. Cu acest prilej, generalul Constantin Zeca declara că trece în rezervă cu sentimentul datoriei împlinite: "A bătut ceasul. Ies la pensie după 37 de ani de când am îmbrăcat haina de luptător al Armatei Române. Trec în rezervă cu sentimentul dato-riei împlinite. Indiferent că am avut rezultate bune sau mai puţin bune, ştiu sigur că nu mi-am dorit altceva decât să-mi slujesc ţara, ca militar, şi nu am ce-mi reproşa din acest punct de vedere".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • revolutionar de timisoara 06 Aug, 2012 18:20 Domnule timisorean,daca ai fost atunci si acolo...si daca l-ai vazut pe Zeca in ipostaze incompatibile cu calitatea sa de comandant al diviziei Decebal,esti si acum liber,dupa 22 de ani de atunci,sa depui marturie in justitie.Numai ca...dupa atatia ani,fii dumneata sigur ca,daca acest,acum general cu 3 stele,ar fii incalcat legea,nici astazi nu ar mai fi liber...sigur ca sunt inca multe semne de intrebare la care inca nu s-a raspuns...din nefericire...si vinovati au fost...numai ca va fi foarte greu de probat,asa ca...numai Dumnezeu mai poate face ceva...
  • timisorean 17 Jan, 2011 17:48 De ce lipseste din prezentarea lui ceea ce a facut in Revolutie in Timisoara ? Are cumva mustrari de constiinta ?
  • MY MUIANOS BASESCUS 16 Jan, 2011 14:40 ASTFEL DE OAMENI SE NASC MAI RAR..ASTAZI APAR IN DIFERITE FUNCTII TOTI MAIMUTOII SI TOATE MAIMUTELE.. FAC PARIU CA ACEI TUNARI AJUNSI IN MARE GRAD NU AU FACUT ODATA CULLCAT SI NU STIU SA TRAGA CU ARMA DIN DOTARE..EROI AU FOST,EROI NU VOR MAI FII..AJUNG LA GRADE DE MARI COLONEI FOSTI SOFERI,MATURATORI,ETC CEI CARE TRAG DREPTUL..O TARA DE CACOOOOO !!!!