Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:57 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fraţii Banias, excluşi din ALDE

ro

04 May, 2017 15:59 4265 Marime text
Astăzi, 4 mai, conducerea ALDE a hotărât excluderea din partid a lui Mircea Banias, Daniel Constantin şi Eugen Durbacă.  
 

„Am avut excluderile unor colegi care s-au opus în ultima perioadă deciziilor partidului și au adoptat anumite poziții duplicitare în legătură cu ALDE. (...) S-au votat trei excluderi din partid în persoana domnului Daniel Constantin, domnului Mircea Banias și domnului Eugen Durbacă”, a spus, potrivit Agerpres, Andrei Gerea, după ședințele forurilor de conducere ale ALDE.


Deputatul Mircea Banias a fost exclus din partid deoarece a refuzat să-şi retragă acţiunile din instanţă împotriva ALDE, aşa cum se discutase după Congresul de luna trecută.
 
Totodată, ALDE Constanţa va trimite săptămâna viitoare conducerii Consiliului Judeţean adresa prin care fratele deputatului, Emil Banias, a fost exclus din filiala Constanţa. Acesta va rămâne astfel fără mandatul de consilier judeţean. Declaraţia a fost făcută de un membru în Biroul Naţional al ALDE, Jean Tucan.




Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii