Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exista confirmari ca Nemirschi l-a demis pe Zevri

ro

05 Oct, 2009 02:41 1647 Marime text
senol_zevri_02.jpgDouă surse din cadrul PD-L Constanţa ne-au confirmat faptul că Nicolae Nemirschi ar fi semnat într-adevăr, înainte de plecare, demiterea democrat-liberalului Senol Zevri de la conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa.

În ediţia din 3 octombrie relatam faptul că fostul ministru al Mediului nu şi-a semnat doar demisia la plecarea din Guvernul Boc, ci şi ordinul de demitere a şefului APM Constanţa. Prefectul judeţului, Claudiu Palaz, ne-a declarat vineri, 2 octombrie, că la Prefectură nu ajunsese o astfel de hârtie. El şi-a exprimat mirarea faţă de gestul fostului ministru al Mediului, declarând că nu ar fi avut motive să-l demită pe Senol Zevri. Deşi documentul nu a ajuns încă la Constanţa, se pare că el există la minister. În această situaţie, Senol Zevri are două variante: fie să rămână în funcţie printr-o revocare a ordinului emis de Nemirschi, fie să susţină, din nou, concursul pentru această funcţie. Preşedintele PD-L Constanţa, Mircea Banias, a declarat că a auzit din presă despre această situaţie, dar că nu a purtat discuţii în acest sens. El a afirmat că, şi dacă a fost demis, este convins că Zevri va ataca această decizie, adăugând că va avea sprijinul organizaţiei. De precizat că Zevri şi-a luat în primire postul la APM după o îndelungă opoziţie a pesediştilor constănţeni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii