Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Europarlamentarul Sebastian Bodu are cabinet la Constanta

ro

10 May, 2010 02:44 1475 Marime text
Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), actual vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul European şi membru supleant în Comisia pentru comerţ internaţional şi în Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Asia de Sud, Sebastian Bodu şi-a respectat promisiunea pe care a făcut-o în campanie şi şi-a deschis un birou la malul mării.

Europarlamentarul a ales ziua de 9 mai pentru a inaugura oficial cabinetul său din sediul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa şi pentru a marca Ziua Europei. „Am vrut să leg deschiderea cabinetului de un moment simbolic din istorie. Mă leagă foarte multe de Constanţa, mai ales că m-am născut şi am crescut aici. Chiar dacă Constanţa nu se regăseşte în schema de reprezentare în Parlamentul European, asta nu înseamnă că eu nu pot să reprezint interesele constănţenilor în forul european", a susţinut Bodu.

Cât despre programul pe care îl va avea la Constanţa până la încheierea mandatului său de europarlamentar, Bodu a precizat că se bazează pe colegii săi parlamentari de la Constanţa care îl vor ajuta să strângă problemele cu care cetăţenii vor veni, iar la momentul în care acestea se vor aduna, europarlamentarul o să vină la Constanţa. „Am să vin periodic aici tocmai pentru că sunt conştient că foarte multă lume nu ştie cu ce ne ocupăm noi, europarlamentarii".

Bodu a mai precizat că a întocmit o mapă cu toate informaţiile despre Parlamentul European, despre activitatea membrilor săi, dar şi despre cariera de funcţionar european pe care orice constănţean preocupat de acest aspect o poate consulta, atât pe print, cât şi în formă electronică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii