Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:29 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Domnişoarele care l-au însoţit pe Mazăre la urne purtau fulare USL. Vezi poziţia BEJ

ro

10 Dec, 2012 03:09 2573 Marime text
online1.jpgEdilul Constanţei, Radu Mazăre, şi-a exercitat ieri dreptul la vot, aşa cum ne-a obişnuit, în prezenţa unor domnişoare. Interesant este că de această dată, cele patru manechine care l-au însoţit pe primar aveau asortate la costumaţia kaki fulare roşii (culoarea Partidului Social Democrat) pe care era inscripţionată sigla USL. Aveau voie cele patru domnişoare să intre în secţia de votare de la Şcoala 24, unde a votat Radu Mazăre, purtând însemnele electorale ale Uniunii Social Liberale? Este acesta un gest normal, în condiţiile în care în ziua votului este interzisă campania electorală?

online2.jpgÎntrebat dacă cele patru domnişoare aveau voie să intre în secţia de votare purtând fulare cu sigla USL, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean, Adrian Bolohan, a precizat următoarele: „Este de competenţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Nu avem nicio sesizare în acest sens".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii