Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din vanator si militar, Nicusor si Mazare au sarit in echipa castigatoare Drumul anevoios al lui Mazare din Brazilia la congres si-apoi la club

ro

21 Feb, 2010 22:47 1749 Marime text
cap_3.jpg

Delegaţiei de la Constanţa i-au ieşit parţial cărţile în urma congresului de sâmbătă. Radu Mazăre şi-a rupt de la inimă victoria şi i-a cedat voturile pe care le-ar fi strâns, mai tânărului Victor Ponta, „cu mai mult sânge".

Congresul PSD-ului de sâmbătă a fost de departe o reuniune internă în care cei mai buni dintre social-democraţi au arătat celor peste 1.700 de delegaţi din toată ţara de ce sunt în stare.

Cu câteva mici excepţii, a fost congresul celor care au avut cei mai buni plămâni pentru a-şi face auzite nemulţumirile dar şi a aversiunilor personale spuse şi arătate fără menajamente. Nu în ultimul rând, social-democraţilor reuniţi la Romexpo li s-a arătat şi faptul că se află încă sub mâna de fier al mai bătrânului Ion Iliescu. Atât cât va mai ţine.

Lipsa beretei roşii, primul pas înapoi

Vestimentat aşa cum a declarat în nenumărate rânduri, în costum milităresc, dar fără beretă roşie - semn că nu mai candidează la şefia partidului, primarul constănţean Radu Mazăre i-a surprins pe contracandidaţii săi când şi-a declarat sprijinul pentru un mai tânăr pesedist, „cu sânge", în persoana „micului Titulescu", Victor Ponta. Anunţul a fost însă dezvăluit încă de dimineaţă, însă numai parţial de prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Nicuşor Constantinescu, care a declarat că se ia în calcul şi retragerea şefului său.

Adversitatea arătată fără menajamente dintre încă şeful Geoană şi pretendentul la fotoliul său, Mazăre, a căpătat prima formă la momentul în care, văzut că nu este băgat în seamă şi nici măcar înscris pe lista de „vorbitori", edilul constănţean a intervenit peste discursul lui Cristian Diaconescu, după ce, în drumul spre prezidiu şi-a aruncat ca un adevărat model, haina militărească. Scena nu a putut să creeze decât hohote de râs, mai ales că edilului constănţean îi sunt cunoscute calităţile artistice de acest gen. A se vedea paradele de modă la care a fost personajul principal.

Ajuns la masa unde stau liderii PSD, Mazăre s-a apropiat de Mircea Geoană, căruia i-a luat microfonul din faţă şi i-a reproşat că nu l-a menţionat printre candidaţii la şefia PSD care urmau să se adreseze delegaţilor de la tribună. „Pot să vorbesc şi eu, sau trebuie să cer voie Congresului?", a spus Mazăre. Geoană însă l-a liniştit spunând că a fost vorba despre o simplă omisiune, fără a avea în intenţie limitarea dreptul la cuvânt al candidaţilor.

„Te cunosc după basma" vs. „(...) după uniforma militară"

Candidatul Mazăre a şocat din nou. S-a prezentat la Congres îmbrăcat de comando, „pentru că sunt într-un război continuu cu oamenii lui Băsescu şi cu serviciile secrete". Kaki cu buzunare aplicate de sus până jos, bocanci şi şapcă asortate: „Săru' mâna, bună ziua, îmi scot pălăria în faţa celor care au votat pentru noi. Pe mine mă cunoaşteţi de mult, mă ştiţi şi de când dansam samba cu braziliencele, şi pentru că am construit o mie de locuinţe pentru tineri. Mă ştiţi de când săream cu paraşuta de la 4.000 de metri, mă ştiţi de când făceam sporturi extreme, dar şi că administrez un oraş precum Constanţa. Mă ştiţi şi în uniformă militară, pentru că sunt într-un război cu poliţia politică a lui Băsescu, vă reprezint pe voi toţi cei cărora vă e frică să vorbiţi la telefoane să nu fiţi interceptaţi de dulăii lui Băsescu", susţinea Mazăre la începutul discursului său.

Prima remarcă care a arătat adversitatea pe care, se pare că o are de ceva vreme faţă de şeful său Geoană a fost sfatul pe care Mazăre i l-a dat acestuia. Primarul aspirant la şefia PSD a spus din nou că Mircea Geoană ar fi trebuit să se retragă din cursa pentru şefia PSD şi că, sub conducerea lui Victor Ponta, PSD poate reveni la guvernare. „La fel aş face şi eu dacă aş candida la primărie şi aş pierde, sigur aş pleca şi de la conducerea partidului de la Constanţa". Întrebat de ce a ales să-l susţină pe Victor Ponta, Mazăre a evidenţiat că prin cele două variante pe care le avea, Geoană şi Năstase, „PSD mergea într-o fundătură".

„M-a luat ameţeala"

„N-am nimic cu actualul preşedinte. Sunt în relaţii bune cu Mircea Geoană. Dar când am auzit că a fost în noaptea aceea la Vântu, m-a luat ameţeala. Am ştiut că vom pierde". În consecinţă, Mazăre a reamintit că a intrat în competiţie pentru că „în politică e ca în fotbal: cel care câştigă joacă în liga de sus" a spus el şi a renunţat la candidatură în favoarea lui Ponta. Pentru că, fiind la vânătoare, a adulmecat că Ponta „are sânge în el". Apoi a coborât, aşa cum a venit, în pas de defilare.

„Părere mea este că mergem prost în acest moment, toată povestea asta cu criza în care noi suntem băgaţi nu funcţionează în alte părţi. Cred că este prost gestionată ţara şi ar trebui să o gestionăm noi bine. Or, cu Ponta, ca şi imagine, cred că putem ajunge la guvernare", a mai adăugat edilul.

Reproşul lui Geoană

Înghesuit de toţi adversarii, Geoană nu s-a lăsat mai prejos şi i-a reproşat în mod intenţionat că şi Mazăre a contribuit la eşecul său la prezidenţiale. „Nu toată lumea a tras aşa cum s-a putut trage în această campanie prezidenţială(...). Mi-aş fi dorit, Radule, să câştigaţi alegerile la Constanţa, că dacă câştigaţi, poate câştigam alegerile prezidenţiale".

Şi-a fost odată un Congres... încheiat în club

Plictisit că procesul de vot se desfăşoară foarte greu şi „îngrijorat" că va scăpa distracţia de sâmbătă seara din Clubul Crush dar şi prezentarea de modă a creatoarei Marcela Cuzic, Mazăre s-a grăbit să voteze şi-a plecat imediat, în mare grabă la Constanţa. Până şi ziaristul Bogdan Chireac a comentat la Realitatea TV plecarea lui Radu Mazăre de la Congresul Extraordinar al PSD: „A plecat la Constanţa sau înapoi în Brazilia? E un lider important, pentru că aduce voturi partidului. Ce a făcut domnul Mazăre, că a venit, a dat votul şi a plecat este semnificativ, că până la urmă este primarul unui oraş turistic, mai are nevoie şi de culoare".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii