Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbatere publică pe tema penalilor din politică USR vrea să transforme în lege punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara

ro

04 Apr, 2017 00:00 1260 Marime text
USR a organizat o consultare publică privind interzicerea ocupării funcţiilor publice de către condamnaţii penal, la grupul parlamentar al formaţiunii politice din sediul Camerei Deputaţilor. Prin consultarea publică ce a avut ca temă „Fără penali în funcţiile publice“, parlamentarii USR îşi propun să introducă în legislaţie o serie de interdicţii astfel încât persoanele condamnate penal să nu poată ocupa funcţii publice alese sau numite.
 
„Scopul acestui eveniment este evaluarea opţiunilor juridice pentru a transforma în lege noul punct 8 din Proclamaţia de la Timişoara, apărută în urma amplelor proteste de stradă împotriva adoptării OUG 13, privind interdicţia de a ocupa funcţii publice, alese sau numite, pentru persoanele condamnate penal“, spune deputatul Stelian-Cristian Ion, preşedintele USR Constanţa.
 
Parlamentarii formaţiunii au pregătit deja modificări ale mai multor legi, astfel încât persoanele condamnate penal să nu poată ocupa funcţii publice alese sau numite. Printre actele normative propuse a fi modificate se numără Statutul senatorilor şi deputaţilor, Codul penal, dar şi Legea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii