Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaratiile de avere vor trebui completate pana la 9 mai

ro

12 Mar, 2005 00:00 941 Marime text

Noi reguli privind controlul averilor parlamentarilor

Ordonanta de Urgenta care modifica formularele pentru noile declaratii de avere a fost publicata, la mijlocul acestei saptamani, in Monitorul Oficial * Ordonanta prevede ca aceste documente sa fie depuse in termen de 60 de zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial * Potrivit legii, declaratiile de avere ale demnitarilor vor fi mult mai detaliate si vor fi extinse la rudele de gradul intai ale acestora * Noul formular are patru pagini fata de doua, cat contine actuala declaratie de avere * Pana in prezent, nu a fost verificata agoniseala nici unui deputat sau senator

Toti demnitarii vor trebui sa depuna, pana la data de 9 mai, noi declaratii de avere si de interese, intrucat, la mijlocul acestei saptamani, a fost publicata in Monitorul Oficial, Ordonanta de Urgenta care modifica formularele pentru aceste declaratii. Ordonanta prevede ca aceste documente sa fie depuse in termen de 60 de zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial.Prin noile declaratii de avere, demnitarii vor fi obligati sa declare colectiile de arta de peste 5000 de euro, sa mentioneze anul dobandirii acestor bunuri, sa precizeze ce debite au (inclusiv taxe neachitate) si sa faca publice pana si bursele a caror valoare a depasit 300 de euro.Potrivit ordonantei, declaratiile de avere ale demnitarilor vor fi mult mai detaliate si vor fi extinse la rudele de gradul intai (soti si copii) ale acestora. Dupa noul formular - care are patru pagini fata de doua, cat contine actuala declaratie de avere - , demnitarii vor trebui sa spuna opiniei publice daca au terenuri nu doar in Romania, ci si in strainatate, precum si tipul acestora - agricol, forestier, intravilan, luciu de apa si alte categorii de terenuri extravilane, si daca se afla in circuitul civil. La fel se va proceda si in cazul cladirilor.Totusi, ordonanta nu modifica procedurile complicate si, practic, inaplicabile, de control a averii demnitarilor. Desi legea, in forma ei actuala, este destul de blanda, demnitarii nu s-au inghesuit sa o respecte. Mai mult de un sfert dintre parlamentarii constanteni din legislatura anterioara nu si-au depus declaratiile de avere la final de mandat, asa cum cere legea in vigoare. Reclamati, in urma cu aproape o luna, de catre Institutul de Politici Publice, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, senatorii si deputatii "uituci" pot sta linistiti.Conform legii, averile demnitarilor nu pot fi verificate decat de catre o comisie care activeaza pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Nici unul dintre membrii comisiei nu a facut vreodata o sesizare, astfel ca, din anul 1996, de cand au aparut prevederile legale in materie, comisia nu a verificat niciodata agoniseala vreunui parlamentar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii