Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:05 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DADL continua finantarea firmei Deltacons Tulcea

ro

11 May, 2009 00:01 1538 Marime text
Direcţia Apelor Dobrogea Litoral a atribuit, recent, un contract privind „Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în bazinul hidrologic Topolog".

Conform datelor furnizate de anunţul postat pe dgMarket.ro, lucrările vor fi executate în zona comunei Saraiu, de către SC Deltacons SA, cu sediul în municipiul Tulcea. Firma a fost singura ofertantă şi a obţinut contractul în data de 10 aprilie anul curent. Contractul a fost atribuit prin negociere fără anunţ prealabil de participare, alegerea acestei proceduri fiind justificată  prin faptul că „lucrările pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice". Întrucât SC Deltacons SA „a oferit preţul cel mai scăzut", firma a obţinut contractul în valoare de 3.735.473,37 lei fără TVA.
Colaborarea dintre Direcţia Apelor Dobrogea Litoral şi SC Deltacons SA Tulcea datează de ani buni, indiferent de regimul politic aflat la putere. Cu toate că, prin anii 2006 - 2007, firma tulceană era implicată în tot felul de procese şi chiar a intrat în procedură de faliment, DADL nu a încetat să-i asigure diverse contracte care să o salveze, SC Deltacons SA Tulcea devenind o „abonată" la banii publici. În timp, cei ce s-au perindat pe la conducerea Ministerului Transporturilor au fost sesizaţi că SC Deltacons SA Tulcea are probleme cu Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Sulina, cu Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa şi cu alte instituţii, însă cazurile au rămas nelămurite sau, cel puţin, nu s-au făcut publice rezultatele eventualelor cercetări. În acest context, DADL a atribuit contractul „Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în bazinul hidrologic Topolog", a cărui valoare nu e deloc de neglijat, în situaţia de criză pe care o traversează toţi agenţii economici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii