Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu aportul lui Gheorghe Dragomir şi al Sorinei Tuşa, începe reforma internă Restructurare marca Vergil Chiţac în PNL Constanţa

ro

12 Feb, 2016 00:00 4831 Marime text
Odată cu promovarea ca preşedinte unic al filialei municipale a PNL Constanţa, Vergil Chiţac dă milităria jos din pod. Se pare că, în opinia sa, pentru a fi eficienţă şi rigurozitate în organizaţie, este nevoie de structuri de conducere mult mai suple şi profesionalizate.
 
Nici nu a ajuns bine în sediul de suflet al foştilor democrat-liberali, că a şi anunţat restructurări complete. Aceasta a fost atitudinea proaspătului om politic şi preşedintelui unic al organizaţiei municipale a PNL Constanţa, Vergil Chiţac. Ieri, în faţa unor colegi din fostul PDL, dar şi din PNL, acesta şi-a expus viziunea privind echipa municipală liberală, procesul de reformare demarând de ieri după-amiază. Asta pentru că, la ora 18.00, la sediul din strada Lahovari (probabil sediul în care vor activa cu predilecţie membrii organizaţiei municipale), Vergil Chiţac a convocat o primă şedinţă a membrilor Biroului Politic Municipal al PNL Constanţa.
 
Aici au fost expuse pe larg „dorinţele“ liderului liberal, direcţiile prioritare fiind deja dezvăluite. Concret, Chițac doreşte un birou politic local (BPL) înjumătăţit ca efectiv, crearea unui consiliul executiv „suplu“ şi înfiinţarea unor comisii lucrative pe domenii, alcătuite preponderent din specialiști. Deşi riscă să deranjeze şi să supere mulţi colegi de partid, se pare că nu vrea să cedeze. Motivul invocat: „Calea sigură spre insucces va fi să încerc să îi mulțumesc pe toți din partid“.

Cum se va face selecţia de cadre 

La doar trei zile de la validare la nivel naţional, preşedintele organizaţiei municipale a PNL Constanţa întră în acţiune. El vrea ca, în viitorul BPL, zece locuri să fie alocate reprezentanţilor „societăţii civile neangajate politic“, adică oricărui constănţean care nu este membru al unui partid politic. Invitaţia lui Chiţac are ca „destinatari“ membrii asociaţiilor profesionale, universitarii.
 
„În viitorul BPL al PNL Constanța vor fi zece locuri pentru reprezentanți ai societății civile. O treime va fi alocată societăţii civile şi două treimi pentru partid. Ponderea PNL-PDL va fi egală. (…) Dacă toţi avem bune intenţii şi căutăm cele mai eficiente soluţii, nu se poate ca cineva să nu agreeze varianta aceasta de lucru… Simplitatea este cea mai grea, dar este şi cea mai eficientă. Trebuie să găsim o formă de conducere care să fie foarte simplă şi, cu siguranţă, va fi şi eficientă. De aici vom începe. (…) În două-trei săptămâni, chestiunea aceasta (n.r. referire la structura de conducere de la judeţ a PNL) ar trebui să se tranşeze şi la nivelul organizaţiei judeţene“, a subliniat Vergil Chițac.

Profilul membrilor BPL, în viziunea lui Chiţac


Cel puţin teoretic, liberalii care vor să acceadă la o funcţie în viitoarele structuri de conducere ale organizaţiei municipale a PNL Constanţa, dar şi cei care speră la un mandat de consilier municipal nu vor fi aleşi pe ochi frumoşi sau în funcţie de prietenii. Practic. Rămâne de văzut cum se va proceda. Deocamdată, Vergil Chiţac a enumerat o serie de condiţii pe care aceştia ar trebui să le îndeplinească:

Să fi făcut ceva în profesia lor şi să fie recunoscuţi de breaslă, să fie disponibili şi cu travaliu, cu etică ireproşabilă“, a punctat liderul filialei municipale a PNL .

 
Actualul Birou Politic Municipal este format din 60 de membri, cărora li se adaugă alţi şase membri supleanţi. Noua structură va avea un efectiv înjumătăţit, din care zece locuri sunt rezervate societăţii civile. Un calcul simplu ne arată că doar 20 de locuri le vor reveni membrilor de partid, mai precis, zece pentru foştii democrat-liberali şi tot atâtea pentru liberali.
 
Fiind nou în partid, nu-i cunoaşte, iar a se baza pe vreo comisie internă care să-i gireze pe cei 20 de activişti de partid ar fi un risc, subiectivitatea fiind în floare de ambele părţi, dar se pare că a găsit soluţia salvatoare. Chiţac ne-a recunoscut că va cere sprijinul co-preşedinţilor organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, în speţă, deputatului Gheorghe Dragomir şi consilierului municipal Sorina Tuşa.

„Voi solicita liderilor judeţeni, domnului Dragomir şi doamnei Tuşa, să propună câte 20 de colegi de partid care să facă parte din viitorul BPL al PNL Constanţa. Dintre aceştia, voi selecta câte zece de la fiecare“, a precizat Vergil Chiţac, pentru ZIUA de Constanţa.


Consilierii PNL, cu raportări la partid

Evaluarea activităţii prestate de consilierii municipali PNL în funcţie nu intră pe lista priorităţilor proaspătului şef de partid. Totuşi, acesta nu a ezitat să anunţe că le va cere aleşilor municipali liberali, „din acest moment, până la sfârşitul mandatului“, rapoarte de activitate la partid, iar „în limita timpului disponibil“, va participa la şedinţele CLM Constanţa. Totul în contextul în care Chiţac a afirmat că „sunt puține șanse“ să se regăsească pe lista PNL pentru Consiliul Local Municipal Constanța, listă ce va fi definitivată până la data de 15 martie a acestui an.

 
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • a-mirabilis 15 Feb, 2016 04:14 Reducerea numarului de membrii din BPM-PNL se pare ca este necesara ,daca politica se face dupa ureche avind in vedere ca nu exista niciun criteriu de stabilire al numarului .Am inteles ca membrii BPL vor fi nominalizati de cei doi copresedinti PNL-j Dragomir si Tusa care prezinta mai o mare obiectivitate.O comisie poata sa fie ....mai subiectiva.?Ei,acum sa vedem care sunt categoriile sociale ale societatii civile din care vor fi ,,nominalizati'' ,democratic -fara vot,cei 10 membrii si ,cine va face aceasta nominalizare? Eu cred ca sarcina ar trebui sa revina domnuli Chitac care cunoaste foarte bine ,ca fost militar,pe cei neinregimentati politic.