Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantinescu - „Dacă se va dovedi că eu şi Mazăre suntem vinovaţi, mergem la puşcărie"

ro

28 Jan, 2011 01:31 2538 Marime text
cap_8.jpgDupă precedentul legat de arestarea preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, reţinut în urmă cu două zile de procurorii DNA Piteşti fiind acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, şeful CJC a susţinut că el nu se simte în niciun fel ameninţat de astfel de practici şi nu aprobă modalitatea în care s-a acţionat în cazul colegului său

„Nu trebuia să se ia măsura arestării. De ce nu s-a acţionat în instanţă de cinci ani de zile?! Eu şi cu Mazăre nu am fost în instanţă? Mergem în instanţă ne judecăm, facem expertiză. Dacă instanţa va dovedi, definitiv şi irevocabil, că suntem vinovaţi, eu şi cu Mazăre mergem la puşcărie", a susţinut şeful CJC, apărând situaţia colegului său, dar şi pe a sa.

Puscarie_Nicusor_Constantinescu.jpgPreşedintele CJC a încercat ieri, la finalul şedinţei de Consiliu Judeţean să-l apere pe colegul său de la Argeş, arestat în urmă cu două zile pentru trafic de influenţă, punând toată vâlva creată în jurul acestui subiect pe seama faptului că s-au sărit mai multe etape din procedura juridică. „Cum priviţi arestarea unui preşedinte de consiliu judeţean pe un dosar vechi de cinci ani de zile, pe prezumţii de nevinovăţie? În legea românească se precizează clar în ce situaţii se ia măsura arestării. Nu trebuia să se ia măsura arestării". Nicuşor nu a omis nici subiectul legat de problemele asemănătoare în care se află atât el, cât şi colegul de la primărie, Radu Mazăre: „De ce nu s-a acţionat în instanţă de cinci ani de zile?! Eu şi cu Mazăre nu am fost în instanţă? Mergem în instanţă, ne judecăm, facem expertiză. Dacă instanţa va dovedi, definitiv şi irevocabil, că eu şi cu Mazăre suntem vinovaţi, eu şi cu Mazăre mergem la puşcărie. Dacă nu vor dovedi, vor pierde şi voi cere eu daune multe, pentru daune de imagine. Eu nu sunt supărat că sunt trimis în instanţă, este normal să te duci în instanţă. Este anormal să o faci după cinci ani de când e dosar, să-i faci control public şi să-l scoţi în public cu cătuşe. Ce autoritate mai este preşedintele CJ?". Cât despre eventuala ameninţare pe care această arestare ar constitui-o pentru alţi preşedinţi de consilii judeţene, Nicuşor a spus că nu se simte nicidecum vizat. „Nu mă simt vizat, am fost anchetat de atâtea ori, am primit NUP, am stat şi zece ore la DNA, le-am arătat hârtiile, expertizele, s-au convins. Nu v-aş dori să vi se întâmple. O să facem plângeri pentru abuz în serviciu şi o să dăm în judecată Parchetul în numele consiliilor judeţene. Ne-am consultat cu toţi colegii, inclusiv cu cei de la PDL. Unii au fost de acord, alţii nu, dar majoritatea au fost de acord", a mai adăugat Nicuşor. De altfel, ieri, Nicuşor Constantinescu, în calitate de secretar general al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, a transmis o informare prin care precizează că uniunea va face toate demersurile necesare pentru sesizarea instanţelor române şi europene democratice şi se vor înainta plângeri penale în justiţie împotriva celor despre care reprezentanţii UNCJR spun că se fac vinovaţi de arestarea colegului de la Argeş.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mama omida 28 Jan, 2011 18:39 o sa va aresteze pe amandoi odata ca sa faca economie la dube
  • tomass 28 Jan, 2011 17:42 Costele vezi draga ca esti suferind si iara o sa adormi in intersectie.Dregete cu zeama de varza baiete si mergi la culcare si tu si pretenul tau de cotcarii.
  • gixi 28 Jan, 2011 13:28 Nu mai pierdeti timpul, se vede cu ochiul liber ca sunteti vinovati.
  • constanta 28 Jan, 2011 11:50 Acolo va e locul si acolo meritati sa fiti, nerusinatilor!
  • Lupul paznic la oi 28 Jan, 2011 11:42 La asa uniune asa presedinte. Pai daca presedintii de consilii judetene au fost in stare sa-l voteze pe Nicusor e foarte clar ca majoritatea se identifica cu dansul, ca reprezinta un model pentru ei, un exemplu demn de urmat. Vai de judetele acestora, vai de noi!
  • Dorel 28 Jan, 2011 11:02 MAI DEVREME SAU MAI TARZIU... ACOLO O SA AJUNGETI
  • OLGA 28 Jan, 2011 09:43 VIN CU PACHET .SUCCES DNA