Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:17 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierul PSD Mircea Dobre, stapan peste corn si lapte

ro

11 Nov, 2009 01:19 4252 Marime text
corn_si_lapte4.jpgConsiliul Judeţean Constanţa a atribuit contractul pentru programul „Cornul şi laptele".

Potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), acordul-cadru pentru furnizarea şi distribuţia de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private, cu program normal de 4 ore, din judeţul Constanţa, a fost câştigat pe SC Dobre & Fiii SRL, în al cărei acţionariat îl regăsim pe social-democratul Mircea Dobre. Contractul are o valoare demnă de luat în seamă: 51.303.360 de lei fără TVA. Oferta celor de la Dobre & Fiii SRL a fost considerată cea mai bună din cele trei depuse. Aşadar, CJC-ul lui Nicuşor Constantinescu a semnat contractul 18486 pe 16 septembrie a.c. cu firma unui coleg de crezuri politice. Asta, ca să nu mai punem la socoteală că afaceri care poartă amprenta lui Dobre au mai fost declarate câştigătoare pe la diverse licitaţii la CJC sau Primărie, dintre care trebuie amintit şi contractul pentru pachetele pensionarilor. Contactat telefonic, Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al CJC, a declarat că în programul „Cornul şi laptele" intră 495 de unităţi de învăţământ din judeţ. „Programul are 74.558 de beneficiari", a mai spus reprezentantul Consiliului Judeţean.

corn_si_lapte.jpgFiul, „frate" cu Geoană?!

SC Dobre & Fiii SRL îi are ca asociaţi pe Mircea şi Titus-Mircea Dobre, dar şi pe Magdalena Cristina şi Dragoş Piuaru. Societatea este administrată de copiii lui Dobre: Mircea-Titus şi Magdalena Cristina. Consilierul local PSD mai este implicat în SC MG - Tour SRL, Geomir International SRL, Dobre & Fiii Servicii SRL, MG Tour Travel SRL, Almazo SRL şi Romira Impex. Despre fiul său, Titus, gurile rele spun că ar fi implicat în campania electorală a lui Mircea Geoană. Am încercat să aflăm dacă este adevărat, însă administratorul de la Dobre & Fiii nu a răspuns la telefon.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii