Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii liberali si democrati au votat impotriva instrainarii unor terenuri situate pe spatii ve

ro

30 Sep, 2004 00:00 1001 Marime text

A fost modificata componenta CA-urilor de la RADET, Ecosal, RATC si Handbal Club

Locuinte sociale pentru procurori, politisti si angajati ai regiilor locale * Majoritatea repartitiilor le detin angajatii Inspectoratului Judetean de Politie si MApN, care au avut recomandari solide pentru repartizarea acestor locuinte * Consilierii au mai aprobat ieri majorarea bugetului de venituri si cheltuieli al RAEDPP cu 450 de milioane, pe motiv ca directorii de unitati de invatamant nu au apreciat corect necesarul de fonduri pentru reparatii * Se pare ca termopanele, care s-au constituit ca un adevarat capital electoral in vara, au saracit punga lui Radu Babus

Un singur consilier local, liberalul Aurel Butnaru, aflat in strainatate, nu a participat ieri la sedinta Consiliului Local municipal. Sedinta a debutat cu validarea in functia de consilier a unui alt liberal, Eugen Bola, care a luat locul lui Gheorghe Dragomir, in urma demisiei acestuia din functia de consilier.Consilierii locali au avut de aprobat 87 de proiecte. Unul dintre acestea a fost respins deoarece liberalii si democratii au votat impotriva. Este vorba de proiectul 24 privind trecerea din domeniul public in domeniul privat a unor terenuri situate in intravilanul municipiului Constanta. Liberalii au explicat ca nu pot fi de acord cu acordarea unor terenuri, care nu fac altceva decat sa distruga si bruma de spatiu verde din oras. In discutie au fost luate doua fasii de teren situate pe spatiul verde in zonele Casa de Cultura si Tomis I, pe care Primaria intentiona sa le instraineze prin vanzare. Consilierii au cerut sa li se aduca la cunostinta preturile cu care sunt vandute terenurile din municipiu, precizand ca averile Constantei nu pot ramane la cheremul unor functionari publici din aparatul Primariei. Primarul Radu Mazare a incercat sa le explice consilierilor Aliantei "D.A." ca vanzarea terenurilor nu face altceva decat sa aduca bani la bugetul Consiliului, dar proiectul a cazut deoarece nu a avut sustinerea a doua treimi din totalul numarului de consilieri. In cadrul aceluiasi proiect se cerea aprobarea consilierilor pentru scoaterea sinelor de tramvai de pe linia 100. Mai exact, in urma organizarii unei licitatii, sa se gaseasca o firma dispusa sa faca aceasta operatiune, ale carei costuri sunt destul de mari. Liberalii au cerut din nou amanarea proiectului, insa Mazare a incercat sa impuna aprobarea hotararii. Rezultatul a fost un alt vot de blam din partea consilierilor Aliantei.Si de aceasta data, printr-un proiect de hotarare au primit spatii de locuit "amaratii" urbei. Angajatii Primariei sau apropiatii regimului au ramas in asteptare, in schimb au fost cadorisiti, pe langa cele noua familii nevoiase, politisti, procurori, judecatori, angajati ai RAJA, Electrica, RADET, RATC, Petroconst, ai Directiei de Metrologie, Filarmonicii, Directiei de Finante etc. Majoritatea repartitiilor le detin angajatii Inspectoratului Judetean de Politie si MApN, care au avut recomandari solide pentru repartizarea acestor locuinte.Consilierii au mai aprobat ieri majorarea bugetului de venituri si cheltuieli al RAEDPP cu 450 de milioane, pe motiv ca directorii de unitati de invatamant nu au apreciat corect necesarul de fonduri pentru reparatii. Se pare ca termopanele, care s-au constituit ca un adevarat capital electoral in vara, au saracit punga lui Radu Babus.Desi s-a aprobat majorarea de buget pentru regia care administreaza scolile, prin Hotararea 79, imobilul in care functioneaza Liceul "Lucian Blaga", unde director este sotia lui Petrica Miu (inspector scolar general), a fost transmis din administrarea RAEDPP in administrarea Inspectoratului Scolar pe perioada derularii programului de reabilitare a infrastructurii scolare. Tot ieri au fost modificate si consiliile de administratie ale RADET, RATC, Ecosal si Handbal Club Municipal. Astfel, la RADET au fost cooptati Ecaterina Prodan si Raducu Popescu, la RATC sindicalistul Vasile Otelea, la Ecosal Virgil Tanase si Anisoarea Costea, iar la Handbal Club Adrian Biziniche si Malvir Yusuf.Ieri a incetat mandatul presedintelui de sedinta a CLM, Corneliu Dida. In urmatoarele trei luni, sedintele vor fi conduse de Nicolae Moga. Acesta a fost ales prin votul unanim al consilierilor locali, la propunerea consilierului Tiberiu Nemet.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii