Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Confruntare Lupu - Zevri - Balut in Colegiul nr. 2

ro

24 Oct, 2008 00:00 1117 Marime text
1224792552.jpg

Ceilalti trei aspiranti la mandatul de deputat vor incerca sa atraga cateva voturi pentru formatiunile pe care le reprezinta

Exceptand municipiul Medgidia si orasul Harsova, putem afirma ca structura Colegiului uninominal nr. 2 pentru Camera Deputatilor este rurala, incluzand 14 comune. Delimitarea acestuia a inclus 78.131 cetateni cu drept de vot, criteriu cel situeaza pe locul II intr-un clasament al numarului de alegatori. Si totusi, aici s-au inscris in cursa electorala doar sase aspiranti la mandatul de deputat: Mihai Lupu (PNL), Senol Zevri (PD-L), Lucian Balut (PSD), Gheorghe Grosu (PRM), Dumitru Radulescu (PNG-CD) si Emese Fabian Alice (UDMR). La o prima analiza, acest colegiu ar reprezenta o sansa pentru candidatul PSD - deputatul Lucian Balut, profesor la Universitatea Maritima Constanta, desi include municipiul Medgidia, condus de liberalul Marian Iordache. Numai ca soarta i-ar putea surade si consilierului judetean si vicepresedinte al organizatiei judetene PNL Constanta, Mihai Lupu, director general al SC Oil Terminal si doctor in economie. Un candidat ce ar putea complica batalia este si reprezentantul PD-L, Senol Zevri, seful Serviciului Coordonare Programe, Directia Integrare Europeana si Relatii Internationale, din cadrul Autoritatii Navale Romane. Secretar general interimar al filialei judetene PD-L Constanta, el a capatat experienta in ceea ce priveste campaniile electorale intrucat a coordonat strategia reprezentantilor PD din numeroase confruntari electorale: alegerile locale 2004, alegerile parlamentare 2004, europarlamentarele din 2007 si localele din iunie anul curent.

Candidati de decor

In contextul prezentat, se pare ca votul electoratului din Colegiul uninominal nr. 2 pentru Camera Deputatilor se va imparti intre reprezentantii principalelor formatiuni politice: PSD, PNL si PD-L. Celorlalti trei aspiranti la mandatul de deputat nu le ramane decat sa incerce sa atraga cateva voturi care sa ajute formatiunea pe care o reprezinta sa treaca pragul electoral. Este cazul tehnicianului Gheorghe Grosu (PRM), care si-ar putea convinge macar angajatii firmei unde figureaza ca administrator sa-i acorde incredere. Fiind un colegiu ce cuprinde alegatori din mediul rural, inginerul agronom Dumitru Radulescu (PRM) ar putea "pacali" cativa agricultori sa-l voteze. Si asta in conditiile in care PRM a pierdut masiv dintre simpatizanti. Interesant de urmarit va fi cate voturi va obtine, pe 30 noiembrie, inginerul economist Fabian Emese Alice, candidat din partea UDMR, un nume total necunoscut oamenilor din zona respectiva.

Scris de: {autor}Mihaela CIORBARU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii