Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:30 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC, cu un om în minus până anul viitor Aleşii judeţeni nu au decis, ieri, cine îi va lua locul liberalului Dumitru Bedivan

ro

23 Dec, 2014 00:00 2149 Marime text
Ultima şedinţă de Consiliu Judeţean din acest an s-a desfăşurat cu un om în minus, după ce, la întâlnirea din 12 decembrie, aleşii judeţeni au votat proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier judeţean al liberalului Dumitru Bedivan. Cu toate că, la finalul ultimei reuniuni a aleşilor judeţeni, vicepreşedintele Cristinel Dragomir le-a pus în vedere consilierilor liberali să vină cu o propunere de supleant pentru a completa echipa, ieri nu a fost cuprins pe ordinea de zi un astfel de proiect. Potrivit co-preşedintelui PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir, postul vacant urma să fie ocupat de Luminiţa Iuruc, următorul membru supleant de pe lista liberalilor. „Avem numele unui înlocuitor, următorul pe listă, este vorba de Luminiţa Iuruc, de la organizaţia din Valu lui Traian. Nu ştiu de ce colegii mei nu au făcut propunerea, nu am apucat să discut cu ei, vom vedea mâine (n.r. azi), când vom avea o şedinţă, care este situaţia“, a declarat deputatul Gheorghe Dragomir.

Numele noului consilier judeţean va fi aflat la prima şedinţă din 2015, susţine vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir. „La prima şedinţă de anul viitor, se va decide cine va fi noul consilier judeţean. Liberalii au venit cu o propunere, dar, momentan, pentru că a apărut problema cu Ordonanţa de Urgenţă (n.r. OUG nr. 55/2014, referitoare la „migraţia“ aleşilor locali), trebuie să apară notificarea Curţii (n.r. Curtea Constituţională)“, a declarat Cristinel Dragomir, pentru ZIUA de Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii