Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cameleonul politic Petrica Munteanu a schimbat de drum cu 180 de grade

ro

02 Dec, 2003 00:00 958 Marime text

Interesul personal, singura doctrina politica

Dupa ce a fost lider de sindicat, armator, director, angajat al lichidatorilor si liberal, consilierul judetean a trecut in barca de pe val a PSD * Munteanu a tradat liberalii pentru ca-i era mai bine in combinatiile PSD * Alianta PNL-PD pierde inca un vot in Consiliul Judetean

Poate pentru a "compensa" lipsurile inregistrate pe alte planuri, consilierul judetean Petrica Munteanu s-a inscris recent in partidul de guvernamant. Unii sustin ca bine a facut, dat fiind faptul ca a sosit timpul sa se separe bobul liberal de neghina social-democrata.Activitatea politica a lui Munteanu nu este foarte tumultuoasa. A fost membru al PNL, dar nu a iesit niciodata in evidenta ca un adevarat liberal. Mai degraba, s-a putut considera ca Munteanu a fost plasat printre liberali de mai-marii zilelor tocmai pentru a baga zazanie printre membrii organizatiei judetene. Faptul ca Munteanu a fost mult timp director in cadrul Primariei Constanta, institutie ai carei lideri s-au aflat in permanent conflict cu conducerea CJC, al carui membru este si Munteanu, spune totul despre prezenta consilierului in aceasta dubla ipostaza. Cat timp PNL a colaborat cu PDSR in Consiliul Judetean, Petrica Munteanu a dus-o bine-mersi. Oficializarea Aliantei "Dreptate si Adevar", PNL-PD, i-a cazut greu lui Munteanu, care s-a vazut nevoit sa paraseasca partidul liberal, pentru a se alatura grupului PSD. De data aceasta, nu mai putea vota pro PSD fara sa-si demaste afinitatile politice generate de interesele personale. Impreuna cu Mihai Pariza si Ion Marica s-a mutat, cu catel si purcel, pe strada Mircea cel Batran. Acum, Munteanu incearca sa racoleze liberali pentru a contribui la formarea majoritatii in cadrul Consiliului Judetean. Cu toate ca Munteanu si Pariza au dat vrabia din mana pe cioara de pe gard, la ultima sedinta a Consiliului Judetean Constanta, PSD a reusit cu mare greutate, si umbland cu promisiuni, sa realizeze cvorumul necesar pentru validarea sedintei si sa intruneasca majoritatea pentru votarea propriilor proiecte. Din exterior se poate vedea ca Munteanu are misiunea sa-i racoleze pentru PSD pe consilierii Daniel Serban si Valeriu Stoica. Gurile rele sustin ca, indiferent de existenta Aliantei PNL-PD, la un moment dat, consilierul Munteanu ar fi fost nevoit sa-si gaseasca o "umbrela" politica ce i-ar putea tine de cald in fata unui control de la Curtea de Conturi, de exemplu. O parte a constantenilor cunosc, probabil, faptul ca, in aceasta vara, Petrica Munteanu s-a ocupat de organizarea Festivalului-Concurs National de Muzica Usoara - Mamaia 2003. Lipsurile si greselile pe care le-a inregistrat festivalul in acest an au tinut paginile ziarelor locale si nationale, de aceea nu vom mai reveni asupra lor. De retinut este, poate, faptul ca, in acest an, lipsa valorilor din festival a fost suplinita de premiile acordate cu nemiluita, numai sectiunea de interpretare fiind, de exemplu, blagoslovita cu opt castigatori. Unul dintre punctele de atractie din seara slagarelor a fost play-back-ul, care a dus la descalificarea unor trupe, precum Class. Editia 40 a festivalului s-a dovedit a fi prost organizata si a culminat cu ultima seara unde penibilul a atins cele mai inalte culmi: o armata de consilieri judeteni au fost desemnati sa inmaneze premii, fapt ce a confirmat inca o data amatorismul de care s-a "bucurat" editia din acest an. Aroganta cu care si-a sfidat Munteanu partenerii a frapat presa, care a avut parte de acelasi tratament. Probabil ca Munteanu stia ca nu are de ce se teme. Curtea de Conturi era obosita deja. Membrii Comisiei de cultura din cadrul CJC, care trebuiau sa se implice alaturi de Munteanu in organizarea festivalului, au precizat ca au fost nevoiti sa renunte deoarece nu se putea dialoga cu directorul Munteanu. Aceeasi reactie au avut si directorii de programe-divertisment din cadrul Televiziunii Romane, care au declarat in acea perioada, pentru cotidianul nostru, ca nu se poate colabora cu Petrica Munteanu. Este posibil ca directorul festivalului sa fi avut alte prioritati. In schimb, stimabilul si-a vazut de treaba si, ajutat de unele institutii ale administratiei publice locale, a reusit sa "smulga sponsorizari cu arcanul" de la agentii economici constanteni. Pentru a-i proteja, nu le vom da numele, insa pentru aceasta editie Munteanu a cheltuit, dupa cum a vrut, peste patru miliarde lei, pe care nici la ora actuala nu i-a justificat. Pentru ca nimeni nu i-a cerut-o. Pana la sfarsitul acestui an, impreuna cu Opera Constanta, care a executat decorul si sonorizarea festivalului, Munteanu trebuie sa prezinte la Directia buget-finante din cadrul Consiliului Judetean deconturi pentru suma de 2,5 miliarde lei, buget alocat de CJC pentru organizarea festivalului. Daca si-ar face timp si pentru membrii PSD, Curtea de Conturi ar putea verifica modul in care s-au folosit banii pentru acest festival, mai ales ca presa timpului a atras atentia asupra "actelor de sponsorizare". Intorcandu-ne in timp, tangential cu activitatea politica, Munteanu a cochetat si cu activitatea sindicala. Ca fost ofiter de punte harsit, Revolutia din 1989 l-a ajutat pe Munteanu sa avanseze pe spatele altor colegi. La inceputul anilor `90, Munteanu a devenit unul dintre liderii Sindicatului Liber al Navigatorilor. Viata lui Munteanu este un paradox nu de la trecerea lui de la PNL la PSD. Dupa lider de sindicat, Munteanu a fost pentru o scurta perioada armator. El a fost intr-o societate care a avut in contract de bare-boat cateva cargouri. Cum el a preferat intotdeauna varianta simpla, comoda si profitabila, Munteanu a trecut director comercial la defuncta CNM Navrom SA. A stat si aici pana s-a "stins lumina" si a plecat la cei care erau cu mana pe intrerupator. A ajuns in contract cu lichidatorul Pricewaterhousecooper. Acum, mai vechile relatii l-au adus pe Munteanu in pozitia de om de incredere al PSD-ului si probabil ca viata merge inainte si pentru liderul liberal Puiu Hasotti, si pentru proaspat social-democratul Petrica Munteanu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii