Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Căliminte şi Rezeanu atacă excluderile la Comisia de Arbitraj La Prefectură a ajuns adresa PNL de încetare a mandatelor a trei consilieri, dar şi o contestaţie

ro

22 Jun, 2017 00:00 4507 Marime text
Organizaţia municipală Constanţa a Partidului Naţional Liberal a decis, la începutul acestei luni, retragerea sprijinului politic şi excluderea din partid a consilierilor locali Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte, precum şi a consilierului judeţean Remus Cristy Băisan.

Retragerea sprijinului politic şi excluderea celor trei consilieri din Partidul Naţional Liberal a fost propusă de Comisia de Anchetă constituită la nivelul Filialei PNL Constanţa pentru analizarea activităţii aleşilor locali. Biroul Politic Local al PNL Constanţa a luat act de raportul comisiei şi a votat pentru retragerea sprijinului politic şi excluderea din PNL, în toate cele trei situaţii. Concluzia comisiei a fost că Romeo Rezeanu, Horia Căliminte şi Remus Cristy Băisan au încălcat în mod repetat prevederile Codului Etic, ale Regulamentului şi ale Statului Partidului Naţional Liberal.

O zi mai târziu, membrii Biroului Politic Judeţean al Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, reuniţi în şedinţă, au votat în unanimitate, prin vot secret, excluderea consilierilor locali Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte, dar şi a consilierului judeţean Remus Cristy Băisan, ca urmare a încălcărilor repetate ale prevederilor Codului Etic, ale Regulamentului şi ale Statutului Partidului Naţional Liberal, cu precizarea: cazul consilierului judeţean Remus Cristy Băisan va fi supus validării membrilor Colegiului Director Judeţean al PNL Constanţa.

Între timp, membrii Comitetului Director Judeţean al Filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal au decis, tot prin vot secret, excluderea din Partidul Naţional Liberal a consilierului judeţean Remus Cristy Băisan, cu 43 de voturi „pentru“, patru voturi „împotrivă“ şi un vot nul. În baza acestor hotărâri, organizaţia PNL Constanţa s-a grăbit să înregistreze la Prefectura Constanţa solicitarea de vacantare a mandatelor de consilieri ale celor trei, ca urmare a excluderii din partid.

Căliminte şi Rezeanu au atacat excluderile la Comisia de Arbitraj

În această săptămână, consilierii locali municipali Romeo Rezeanu şi Horia Căliminte au depus contestaţii la decizia BPJ al PNL de excludere din partid la Comisia de Arbitraj Judeţeană. Ulterior, susţin aceştia, indiferent de răspunsul primit pe plan local, se vor adresa şi Comisiei de Arbitraj de la nivel naţional. „Dacă şi acest for menţine sancţiunea de excludere, abia apoi PNL ar fi trebuit să depună solicitarea de încetare a mandatelor la Prefectură“, ne-a declarat Romeo Rezeanu. Tocmai pentru că nu înţelege graba cu care PNL Constanţa vrea să-i lase fără mandate, Rezeanu a înregistrat, la rândul său, la Instituţia Prefectului, o contestaţie prin care explică faptul că se află într-un proces intern de atacare a excluderii.
 
Precizăm că, până la această oră, consilierul judeţean Remus Cristy Băisan nu a contestat excluderea din PNL.
 
La rândul său, prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, a declarat că are la dispoziţie 30 de zile pentru a constata încetarea celor trei mandate de consilieri locali. Vom reveni.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii