Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:53 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatile conditioneaza investitiile

ro

23 Oct, 2006 00:00 679 Marime text
Solicitarile depuse anul acesta pentru cofinantarea proiectelor Sapard au crescut cu 56,3% comparativ cu cererile depuse in perioada 2000-2005. Doar in Constanta s-au depus peste 170 de proiecte, intr-un termen record, la sfarsitul lunii august. Pana in acest moment au fost inaintate 5118 de cereri de finantare, in valoare de 1,63 miliarde de euro, doar anul acesta fiind avansate Agentiilor Sapard 3985 proiecte. Peste 3500 de documentatii au fost declarate eligibile, restul proiectelor fiind in diferite stadii de evaluare si verificare. Incepand cu anul viitor, fermierii au la dispozitie 30 miliarde de euro din partea Uniunii Europene, de care pot beneficia daca respecta cateva conditii. In mare, ele se refera pe de-o parte la capacitatea autoritatilor locale de a stimula asimilarea fondurilor, iar pe de alta parte tin de procedurile comunitare si bugetele anuale alocate subventionarii. Solicitarile referitoare la fondurile de preaderare vor continua inca trei ani, Phare, ISPA si Sapard, in plus vor exista si subventiile post-aderare, fonduri structurale si de coeziune, dar si cele destinate revigorarii agriculturii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii