De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:00 22 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Andreea Păstârnac, propusă ministru pentru Românii de Pretutindeni, ambasador al României în Cipru și Israel

ro

03 Jan, 2017 16:59 391 Marime text
Andreea Păstârnac s-a născut la 24 septembrie 1967, la Brașov. A absolvit Facultatea de Filologie, la Universitatea București (1990) și a făcut studii aprofundate de masterat în domeniile: limba și literatura ebraică și relații internaționale (Orientul Apropiat), la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel (1995). A mai absolvit un curs de perfecționare în domeniul relațiilor externe, la Academia Diplomatică, Ministerul Afacerilor Externe (1994) și un curs de perfecționare în domeniul problematicii Orientului Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe, Israel (2003), potrivit site-ului mae.ro.

Are și experiență academică, fiind asistent la Universitatea București, Facultatea de Limbi Străine, Catedra de Limbi Orientale (1991-1993), profesor invitat, la Universitatea Tel Aviv — cursul de limbă și civilizație română (1996-2001), profesor invitat la Universitatea București, Centrul de masterat de studii ebraice (2001-2005).

În cadrul Ministerului Afacerilor Externe a ocupat poziții de: atașat la Direcția Relații cu Românii din Afara Granițelor, Direcția Orientul Apropiat (1993); atașat cultural, cu probleme de diaspora la Ambasada României la Tel Aviv (1995-2001); secretar III și secretar II la Direcția Orientul Apropiat și Africa (1997-2001); director-adjunct la Direcția Orientul Apropiat și Africa (2002); director-adjunct la Direcția Orientul Apropiat, Africa, Asia-Pacific (2003); secretar I (2003); director la Direcția Orientul Apropiat, Africa, Asia (febr. 2004); director la Direcția Orientul Mijlociu și Africa (2005).

A fost responsabil cu pregătirea candidaturii și participarea la negocieri pentru acceptarea României în Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research (2001-2005) și responsabil pentru pregătirea participării României la Parteneriatul Euromediteranean (2002-2005).

Din 2006 până în 2011, a fost ambasador al României în Cipru, iar în septembrie 2013 a devenit ambasador al României în Israel.

Sursa foto: https://i.ytimg.com/

Ti-a placut articolul?

Comentarii