Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Alianţa pentru Constanţa" s-a rupt la uşa Consiliului Local Ca să nu-l supere pe Mazăre, PNŢCD nu participă la mitingul pro Băsescu

ro

19 Jul, 2012 01:00 1785 Marime text

taranisti_-Tudorel_Chesoi_10.jpgConducerile PDL şi PNŢCD au încheiat în perspectiva alegerilor locale de la Constanţa Alianţa electorală pentru Constanţa, care nu a reuşit să obţină mai mult de 14% în alegerile locale.

Totuşi, ca urmare a acestui procent, ţărăniştii, prin preşedintele organizaţiei judeţene, Tudorel Chesoi, au reuşit revenirea în Consiliul Local Municipal. Chesoi a fost apărat în mod direct de primarul Radu Mazăre în momentul în care colegii de Alianţă au încercat să-i „sufle" mandatul de ales local pe motiv că nu s-ar fi implicat suficient în campania electorala pentru locale.

De altfel, Chesoi recunoaşte că are o colaborare bună cu toate partidele reprezentate în Consiliul Local, dar şi că a fost sprijinit de executiv pentru validarea mandatului de ales local. „Alianţa pentru Constanţa şi-a încheiat mandatul imediat după alegeri. Acum, fiecare formaţiune componentă este pe cont propriu", spune Chesoi.

Merge cine vrea, dar nu cu mandat de la partid!

Pe 20 iulie, 500 de constănţeni sunt aşteptaţi la mitingul organizat de PDL pentru susţinerea lui Traian Băsescu la referendumul de la sfârşitul acestei luni. Potrivit secretarului general al PDL Constanţa, Florin Gheorghe, democrat-liberalii vor purta tricouri de marinar şi şepci de căpitan de vas, aluzie la pregătirea profesională a şefului statului. Ţărăniştii nu vor participa în mod organizat la acţiunea de pe platoul Prefecturii. Iniţial, Tudorel Chesoi a precizat că vor participa membri ai Organizaţiei de Tineret, în spiritul mesajului transmis de la nivel central de liderul naţional Aurelian Pavelescu, însă mai apoi, întrebat fiind dacă nu cumva prin acest gest îl va deranja pe primarul Mazăre, s-a repliat şi a decis să le transmită „supuşilor" săi politici că lasă la latitudinea fiecărui membru PNŢCD dacă doreşte sau nu să ia parte la manifestaţia de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii