Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:05 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Alegeri de la bază spre vârf Cu ce mandat a fost Gheorghe Dragomir la Bucureşti

ro

30 Jan, 2017 00:00 609 Marime text
Liberalii au ajuns ieri la un acord pentru alegeri de jos în sus şi congres la final de mai sau început de iunie.
 
Liberalii constănţeni îşi doresc ca procesul electoral intern să se desfăşoare de jos în sus, respectiv mai întâi la nivelul filialelor de comune, oraşe şi municipii, organizaţii judeţene, şi apoi să continue cu alegerea conducerii centrale a partidului.
 
Cu acest mandat, ieri, preşedintele organizaţiei, Gheorghe Dragomir, a participat la o întâlnire cu preşedinţii de filiale, pentru consultări. Peste 70 din cei 101 membri ai Biroului Judeţean au spus că vor ca alegerile să aibă loc de jos în sus. Ceilalţi nu au putut fi contactaţi de conducerea locală pentru un punct de vedere, iar contestatarii actualilor lideri nu au fost chestionaţi pe acest subiect.
 
Preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PNL, reuniţi duminică la Parlament, au căzut de acord, după disputele din ultima perioadă, să recomande organizarea de alegeri de jos în sus în partid, adică mai întâi la nivel judeţean, apoi la nivel naţional, convenţia urmând să fie organizată la finalul lunii mai sau la începutul lunii iunie.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii