Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:31 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administraţie mai presus de interese politice Partidele, la întrecere cu independenţii, în cele 45 de zile de „mercato“

ro

18 Oct, 2014 00:00 2371 Marime text
Ordonanţa migraţiei politice, Ordonanţa Dragnea sau Ordonanţa de Urgenţă 55/2014, cum este cunoscut actul normativ prin care aleşii locali -primari, consilieri judeţeni sau consilieri locali - au avut termen 45 de zile pentru a decide de partea cărei formaţiuni politice vor să rămână fără a-şi pierde mandatul, şi-a făcut simţite efectele. Cele 45 de zile, cât fusese stabilit termenul de valabilitate, au trecut, iar aleşii şi-au încheiat socotelile. Pe scena teatrului politic din judeţul de la malul mării, migraţiile s-au făcut de la toate direcţiile, către toate direcţiile. PSD pare să fie liderul „mutărilor“. Potrivit senatorului PSD Nicolae Moga, la Constanţa, Partidul Social Democrat a reuşit să ia „doi primari, patru viceprimari şi 56 de consilieri locali din tot judeţul“. Numărul nu este chiar impresionant, însă interesant este că cele mai multe mutări s-au făcut în ultimele trei zile înainte de expirarea termenului. Aşa cum arătam aici, la începutul săptămânii, numerele erau la jumătate din cele enunţate vineri. Şi în celelalte partide s-au operat mişcări de trupe, însă nu la fel de semnificative.
 
Paradoxul constănţean pe care l-am putut observa de-a lungul atâtor scrutine face ca de prevederile acestei ordonanţe să beneficieze şi o importantă parte a celor dezamăgiţi de partidele politice, a celor care au decis să reprezinte independent interesele comunităţii care i-au ales, spre deosebire de cei care au lăsat un partid politic pentru a se înregimenta într-altul. Primii care au dat startul au fost cei 12 consilieri de la Peştera, care s-au alăturat primarului Valentin Vrabie. Şi la Medgidia, un ales local a devenit independent, făcându-şi publică decizia la finalul unei şedinţe de consiliu. Alţi doi consilieri de la Mircea Vodă au plecat de la PPDD şi au rămas independenţi. Şi la Ciocârlia, fostul consilier PNL Arslan Ozgun a preferat independenţa politică. De la Eforie, alesul local Constantin Avătavului a rămas independent, la fel ca cei patru consilieri „vecini“ din Consiliul Local Techirghiol, care şi-au depus cererile prin care au anunţat că rămân independenţi: liberalii Iulian Socianu şi Marius Săileanu, democrat-liberalul Constandin Florea şi consilierul local PPDD Dan Pucichi. Şi la Aliman, consilierii Dumitru Vlad, Mariana Nicola şi George Nicola au preferat statutul de independent. De asemenea, la Castelu, patru consilieri şi primarul Nicolae Anghel au decis să rămână independenţi. Potrivit unor surse, ar mai fi câteva localităţi care ar avea, la viitoarea şedinţă de consiliu local, şi reprezentanţi independenţi. Secretarii de comune (oraşe şi municipii) au un termen de zece zile pentru a depune la Prefectură situaţia cu actuala componenţă a consiliului local.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii