Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:07 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A început sesiunea parlamentară. Care sunt priorităţile legislative

ro

02 Sep, 2017 00:00 707 Marime text
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit în cea de-a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Printre priorităţile legislative sunt mai multe proiecte aşteptate de la Guvern - modificările la legea pensiilor, pachetul de legi ale Justiţiei sau înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii. 

În această sesiune, Senatul şi Camera Deputaţilor trebuie să se pronunţe atât asupra proiectelor restante din sesiunile precedente, asupra iniţiativelor legislative depuse de parlamentari, cât şi asupra proiectelor şi ordonanţelor care vin de la Guvern. 

Senatorii vor modificarea Legii administraţiei publice locale 215/2001

Senatorii îşi vor îndrepta atenţia, printre altele, asupra unor acte normative care nu au fost finalizate în sesiunea trecută, printre care propunerea legislativă pentru modificarea Legii administraţiei publice locale 215/2001, iniţiată de PSD, potrivit căreia hotărârile referitoare la patrimoniul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) să fie adoptate de consiliile locale şi judeţene cu votul majorităţii simple a consilierilor în funcţie. 

Un alt proiect pentru care comisiile de specialitate au acordat raport favorabil cu amendamente, dar care nu a intrat în dezbaterea plenului din cauza disputelor generate este cel iniţiat de parlamentarii UDMR prin care ziua de 15 martie este consacrată ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, urmând ca angajaţilor maghiari să li se acorde o zi liberă pentru a participa la manifestări. 

Traseul legislativ al iniţiativei cetăţeneşti privind redefinirea familiei în Constituţie, adoptată de Camera Deputaţilor, nu a fost finalizat în Senat.
De asemenea, senatorii trebuie să se pronunţe şi asupra solicitării DNA privind încuviinţarea urmăririi penale faţă de senatorul Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Cel mai controversat proiect de la Camera Deputaţilor, graţierea unor pedepse 

Şi Camera Deputaţilor are de dezbătut, în această sesiune, mai multe proiecte de lege rămase restante, cel mai controversat fiind proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, adoptat tacit de către Senat. 

Legea lobby-ului mai constituie o problemă de rezolvat, la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor aflându-se mai multe proiecte pe această temă.
 
Senatorii şi deputaţii trebuie să se pronunţe în această sesiune şi cu privire la o serie de ordonanţe şi proiecte de lege adoptate sau aflate în lucru la Guvern. Proiectul de lege referitor la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este unul dintre acestea, premierul Mihai Tudose afirmând că urmează să fie trimis în septembrie, în Parlament, după o ultimă discuţie la nivel politic în PSD. 

Un alt proiect important se referă la modificarea legilor justiţiei, prezentat de ministrul Tudorel Toader, şi care a ajuns la Consiliul Superior al Magistraturii pentru un aviz consultativ.
Modificarea legii pensiilor va ajunge la Parlament până la 1 octombrie şi va fi dezbătută mai întâi de Senat şi, apoi, în Camera Deputaţilor.
 
Parlamentarii mai au de dezbătut şi o serie de ordonanţe de urgenţă, Printre acestea se află cele referitoare la plafonarea pensiilor speciale, la plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 8.500 de lei, la mărirea salariilor poliţiştilor cu 10% şi cu 15% a salariilor personalului civil din instituţiile de siguranţă naţională. 

Împărţirea „influenţei“ grupurilor parlamentare 

Grupurile parlamentare ale PSD au cea mai mare pondere în cele două Camere - 67 de senatori şi 152 de deputaţi. Grupurile parlamentare ale PNL numără, potrivit site-urilor celor două instituţii, 30 de senatori şi 69 de deputaţi. USR are 13 senatori şi 30 de deputaţi, UDMR are la Senat nouă membri, iar la Camera Deputaţilor - 21. Grupurile parlamentare ale ALDE au în componenţă nouă membri la Senat şi 15 la Camera Deputaţilor. PMP are nouă senatori şi 16 deputaţi. La Camera Deputaţilor se adaugă grupul minorităţilor naţionale, format din 17 membri şi şase deputaţi, care sunt neafiliaţi. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii