Victima dragostei

Demisecul zilei

La usa unui om bate cineva. Omul deschide, se uita in jur, nimic. Cand sa inchida usa, vede pe covor un melc. Ridica din umeri, inchide usa, face cativa pasi si aude iar ciocanituri. Deschide, aceeasi figura cu melcul pe covoras. Omul se apleaca, apuca melcul, intra in casa, se duce la fereastra, o deschide si-l arunca pe melc afara. Dupa 15 ani, la aceeasi adresa. Ciocanituri la usa. Omul deschide, se uita in jur... Neee. Cum poti sa spui asa o poveste ca asta. Repezit. Brutal. Ca un mijloc de transport in comun: cate statii mai sunt? C-am intarziat la poanta. Un povestitor iscusit fuge de poanta ca omul normal de serviciu. Totul e sa o lalai, sa te plimbi pe alei, ca si cum ar fi duminica si n-ai o directie precisa, nu-i nici o graba, n-ai nici o obligatie. Te mai uiti la copaci, te mai miri ca n-a plouat, chestii de-astea. O poveste izbutita ar suna cam asa: Apartamentul lui Alejandro. El sta in pat, invelit cu o patura cadrilata. Mirabel sta pe marginea patului si ii spune: "pana si cele mai moderne femei viseaza sa se indragosteasca". Alejandro ii apuca fruntea in palme si o priveste adanc in ochi: "ce-i cu tine, Mirabel, esti obosita." Mirabel isi scutura capul demn: "sunt lucruri pe care un om ca tine, cu pozitia lui sociala inalta si care totusi se inveleste cu patura asta cadrilata, nu poate sa le inteleaga". Alejandro isi retrage palmele, o priveste in ochi, vrea sa-i raspunda dar se razgandeste. Ia o telecomanda si apasa pe un buton: lumina din camera se stinge iar doua lumanari se aprind instantaneu. Alejandro mai apasa pe un buton si o chestie din tavan pulverizeaza in aer parfum de trandafiri. Mai apasa pe un buton si un disc incepe sa se invarta la patefon, raspandind in vazduh melodia "O mio bambino caro". Sub flacara lumanarilor, Mirabel ofteaza, sedusa. Umerii i se fac moi, capul ii aluneca, supus, spre pieptul lui Alejandro. Chiar cand Alejandro desface bratele sa prinda prada, la usa se-aude o ciocanitura puternica. Mirabel deschide ochii, mirata. Alejandro isi retrage bratele-n teaca, ia telecomanda si apasa pe un buton. Un monitor se aprinde-ntr-un colt si afiseaza imaginea culeasa de-o videocamera din fata usii. Nu e nimeni in cadru. Alejandro incearca sa-si ascunda nervozitatea si da muzica nitel mai tare. Mirabel si-a revenit din picaj: se uita la ceas si spune: "maine la 9 trebuie sa fiu la deschiderea magazinului Imana, o sa tin un discurs, nu mi-ar sta bine cu cearcane." La usa se-aude iar o ciocanitura iar Alejandro, simtind ca pierde teren, da muzica mai tare. Mirabel, insa, e deja in picioare. Alejandro iese de sub patura cadrilata si, mimand indiferenta, o conduce la usa. Mirabel face un pas afara apoi se intoarce subit si il saruta pe Alejandro pe gura. Sub tocul ei se aude un trosnet mic. Mirabel dispare in noapte. Alejadro, vrajit, se sprijina de tocul usii, ascultand cum se stinge zgomotul tocurilor. Apoi observa, pe presul de la intrare, un melc strivit. Se mira, apoi ridica din umeri, ia presul, se duce la fereastra si scutura resturile de cochilie. Cam asta e. Bine, o sa spuneti ca varianta asta nu are poanta. Pai n-are poanta pentru ca mi-am luat o masura de protectie pentru cei care au sarit direct la final. Si care, fireste, au pierdut, cu ocazia asta, o frumusete de poveste de dragoste.