Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sandra Sonia e voleibalistă la SLEN 90 Medgidia Fiica fostului fotbalist Marius Axinciuc, şefă de promoţie (galerie foto)

ro

06 Nov, 2015 00:00 10462 Marime text
În familia lui Marius Axinciuc aşchia nu a sărit departe de trunchi. Fostul fotbalist de la Farul, Rapid sau FC Naţional are un urmaş de nădejde în fata sa, care face şi ea sport de performanţă. În acelaşi timp, tânăra are rezultate deosebite şi la carte.

Sandra Sonia Axinciuc a împlinit de curând 19 ani şi joacă la formaţia feminină de volei SLEN 90 Medgidia, în Divizia A2 (eşalonul secund al voleiului românesc). Frumoasa domnişoară a încheiat junioratul la CSS1 Constanţa, iar înainte de volei a făcut înot. Pe lângă sport, Sandra Sonia s-a ocupat în egală măsură şi de carte, pe care nu a neglijat-o, dimpotrivă. A încheiat ca şefă de promoţie Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, iar acum e în anul întâi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Ovidius“, specializarea Kinetoterapie şi motricitate specială.

În sezonul 2000/2001 al Diviziei A de fotbal, Marius Axinciuc a jucat la Gaz Metan Mediaş, iar familia l-a însoţit în oraşul sibian. Fetiţa fotbalistului şi a soţiei sale, Nicoleta, avea cinci ani. Cum locuinţa în care locuia la Mediaş familia Axinciuc era lipită de un bazin de înot, Sandra Sonia a început să se familiarizeze cu acest sport, pe care a început să-l şi practice. La revenirea la Constanţa, a continuat la Palatul Copiilor, însă o problemă medicală a obligat-o să renunţe la nataţie.

A câştigat ambele meciuri cu echipa sa

Peste mai mulţi ani însă, s-a întors la sport, şi a început voleiul, la Clubul Sportiv Şcolar numărul 1 din Constanţa. Sandra Sonia avea 15 ani când s-a apucat de acest sport, iar primii ei paşi la fileu i-au fost îndrumaţi de Mihaela Isac. Ulterior, sportiva a lucrat cu Radu Buzan, iar junioratul l-a încheiat cu antrenorul Constantin Alexe. În prezent, fiica lui Marius Axinciuc joacă, pe postul de ridicător, la SLEN 90 Medgidia, echipă care a câştigat ambele partide disputate până acum în campionat (3-0 în deplasare cu Top Volei 05 Constanţa şi 3-0 acasă cu CTF Mihai I Bucureşti). Cu şase puncte acumulate, SLEN 90 e pe locul doi în clasament, la egalitate de puncte cu CSM 2007 Focşani şi CSU Galaţi.

Mesaj de ziua tatălui

„Orice părinte se bucură nespus de succesul copilului său, în orice domeniu ar fi acesta. La fel şi noi, suntem mândri de Sandra Sonia, căreia îi acordăm întreaga noastră susţinere. Eu nu prea reuşesc să ajung la meciurile ei, şi aşa a fost şi când juca la junioare. Partidele ei erau şi sunt în week-end, când eu am un program foarte încărcat. Însă soţia mea e nelipsită de la sală. Noi doi suntem primii ei susţinători“, spune Marius Axinciuc (43 de ani), în prezent antrenor la o grupă de copii de la Academia Farul, dar şi la una de la Ovidiu. Sandra Sonia ţine foarte mult la părinţii săi, iar anul trecut, în ziua când Marius a împlinit 42 de ani, tânăra a postat pe Facebook un mesaj emoţionant: „La mulţi ani, tati! Prima dragoste din viaţa unei fete este dragostea pentru tatăl ei. Nicio altă iubire nu se poate compara cu profunzimea acesteia”. Mama Sandrei nu a făcut sport de performanţă, cochetând însă cu baschetul (doar pentru sănătate), pe când era mică.

A primit tortul în sala de joc

Voleibalista a împlinit 19 ani luna trecută, pe 23 octombrie. A doua zi după acest eveniment, s-a disputat meciul Top Volei 05 Constanţa - SLEN 90 Medgidia, iar colegele de echipă i-au oferit un tort sărbătoritei chiar în sala de joc. A fost o aniversare foarte fericită, tânăra Axinciuc primind în dar şi victoria din această partidă. Astă-vară, constănţeanca s-a clasat pe locul trei cu formaţia CSS1 Constanţa (antrenor, Gheorghe Brânză) la Campionatul Naţional de volei pe plajă, întrecere care s-a disputat la Timişoara.

La 17 ani, a fost operată de două ori

Sandra Sonia a început studiile liceale la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Constanţa, însă, după un trimestru, a trecut la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, unde l-a avut diriginte pe profesorul de educaţie fizică şi sport Anton Cocor - Petcu. „Sandra ne-a oferit şi ne oferă în continuare mari bucurii, atât la volei, cât şi la carte“, spune Marius Axinciuc. Fiica sa a încheiat ca şefă de promoţie Liceul cu Program Sportiv, cu 9,70, iar acum e studentă, dorind să aprofundeze domeniul ales la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. „Voi face volei cât îmi vor permite studiile universitare. Vreau să mă axez pe domeniul kinetoterapiei. Mă atrage foarte mult. Am avut două operaţii la genunchi şi mi-a plăcut cum se lucrează la procedurile de recuperare“, arată Sandra Sonia, pe care părinţii o alintă „Bibi“. Frumoasa tânără, care poate câştiga cu uşurinţă un concurs de Miss, s-a accidentat la 17 ani, în timpul unui meci, suferind apoi două intervenţii chirurgicale, la interval de patru luni între ele, la menisc şi la ligamentul patelar.

Domnişoară de onoare la nunta Monicăi Duţu

Anul trecut, Sandra Sonia a făcut parte dintre cele şase domnişoare de onoare de la nunta Monicăi şi a lui Alexandru Duţu. Monica este fata naşilor de cununie a soţilor Axinciuc şi naşa de botez a Sandrei Sonia, astfel că voleibalista nu avea cum să lipsească dintre domnişoarele de onoare, rol pe care l-a îndeplinit şi Amalia Simion (pe atunci Savin), soţia arbitrului constănţean de fotbal Marian Simion. Monica şi Amalia au o prietenie care durează încă din liceu, când erau colege de bancă la „Ovidius“, unde au urmat profilul mate-fizică. Amalia i-a fost domnişoară de onoare Monicăi, iar aceasta din urmă a cununat-o apoi, în vara acestui an. Chiar în ziua în care Amalia şi Marian s-au căsătorit, Monica şi Alexandru Duţu au împlinit un an de căsnicie, iar momentul deosebit a fost marcat de finii lor şi de nuntaşi cu un „La Mulţi Ani!” cântat din toată inima. În acelaşi timp, mireasa a scos la iveală coşul de flori pe care îl ţinuse ascuns până atunci, pentru ca surpriza să fie deplină.

Juca fotbal la antrenamentul de atletism

Tatăl Sandrei, Marius Axinciuc, a jucat cinci sezoane la FC Farul, dintre care patru consecutive, între 1994 şi 1998. Primul sport practicat, timp de şase luni, a fost însă atletismul. Puştiului îi plăcea mai mult fotbalul, iar o întâmplare petrecută la antrenament l-a aruncat definitiv în braţele sportului-rege. „Am făcut atletism cu Niculina Chiricuţă. Eu eram însă mort după fotbal, astfel că la un antrenament am luat cu mine mingea şi jucam fotbal! Antrenoarea mi-a luat balonul, iar eu m-am supărat şi nu m-am mai dus la atletism“, povesteşte Marius, care a ajuns astfel la clubul Portul Constanţa, lucrând la fotbal întâi cu Petre Biliboacă, iar apoi cu Ghiunaidân Gafar. În 1985, pe când avea 13 ani, s-a transferat la Farul, la grupa lui Iosif Bükkösi. Ulterior, la tineret speranţe, a fost pregătit de Constantin Tâlvescu, iar la echipa mare a „marinarilor” a debutat în mandatul lui Florin Marin.

La Rapid, a fost pregătit de Mircea Lucescu

În cariera sa, Axinciuc, căruia prietenii îi spun „Sache“, a evoluat mijlocaş central, fundaş central sau libero. Pe lângă Farul, la seniori a mai jucat la Callatis Mangalia, Portul Constanţa, Rapid Bucureşti, FC Naţional, Gaz Metan Mediaş, Ceahlăul Piatra Neamţ, Aro Câmpulung Muscel, AS Midia Năvodari, FC Altay şi CSO Ovidiu. Cu Farul a jucat în Cupa UEFA-Intertoto, în sezonul 1995/1996, iar cu Rapid, echipă care era pregătită atunci de Mircea Lucescu, s-a clasat pe locul doi în campionat şi a cucerit Cupa României. Marius are 169 de meciuri şi opt goluri în Liga 1. A debutat în antrenorat la Portul Constanţa, în Divizia B, ca secund al lui Ion Constantinescu, însă şi juca. La CSO Ovidiu, i-a secondat pe banca tehnică pe Sevastian Iovănescu şi Gică Ciurea, iar apoi a fost principal, atât la Liga a IV-a, cât şi la Liga a III-a. Actualmente, pregăteşte grupa 2008 de la Academia Farul, îl ajută pe Dumitru Faitaş la juniorii formaţiei de Liga a IV-a CFR Constanţa (care sunt lideri în campionat), dar antrenează o echipă de copii şi la Ovidiu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • bogdan 25 Jul, 2016 21:55 O familie superba. Felicitari !
  • fara nume 06 Nov, 2015 10:55 Felicitări.