Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nunta administratorului serei ultra-moderne de la Nicolae Bălcescu Cum şi-a recuperat mireasa fostul fotbalist Andrei Ianţoc

ro

13 Oct, 2015 00:00 9293 Marime text


 Căsătoriţi civil în acest an, pe 19 iunie, Andrei şi Eveline Ianţoc au trecut din nou printr-o mare bucurie, cu ocazia cununiei religioase şi a petrecerii de nuntă. La eveniment au fost prezenţi şi câţiva foşti fotbalişti 

În vârstă de 32 de ani, Andrei Ianţoc a fost junior al Farului, jucând la grupa 1983, din care făcea parte şi Ianis Zicu. Din 2011, Andrei trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Eveline, iar în vara acestui an, cei doi au devenit soţ şi soţie. La nunta care s-a desfăşurat la Constanţa, la Elton Ballroom, au participat în jur de 150 de persoane, care s-au distrat pe cinste. La miezul nopţii, mireasa a căzut în mâinile unei găşti de hoţi formate din rude apropiate, iar pentru a o recupera pe Eveline, Andrei şi-a pus în valoare talentul artistic.



Tinerii soţi au fost cununaţi de familia Dumitraş (George şi Liliana), cununia religioasă având loc la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Petru şi Pavel“. Mirele a avut alături şi reprezentanţi ai lumii fotbalului, precum foştii jucători Dumitru Funda (coleg cu mirele la grupa 1983 de la Farul), Stere Banoti (antrenor de tehnică la mai multe echipe de la Academia Hagi) şi Constantin Fălină (antrenor în cadrul Academiei Hagi şi la FC Viitorul II). „A ieşit foarte frumos. Toată lumea s-a simţit excelent. Ne bucurăm de reuşita evenimentului şi le mulţumim tuturor pentru prezenţă“, a declarat Andrei Ianţoc. Mirele şi mireasa au fost admiraţi de toţi nuntaşii, iar filmările şi fotografiile realizate de Andrei Paris, Andrei Antonel şi Alex Bercaru au surprins o pereche jovială, spontană şi plină de grijă faţă de invitaţi. Andrei Paris şi Alex Bercaru au fost şi ei fotbalişti, jucând (ambii, ca fundaşi centrali) la grupa 1989/1990 de la Palatul Copiilor Constanţa, care era antrenată de Ilhan Mustafa.

Momentul romantic al cererii în căsătorie

Atmosfera de la la Elton Ballroom a fost însufleţită de formaţia „Solaris Band“, iar Carla a susţinut un program de dansuri orientale. La miezul nopţii, mirele s-a trezit fără mireasă, care a fost furată de un grup format din rude apropiate. Cerinţa lotrilor a fost ca Andrei să iniţieze un număr de „striptease“ şi să interpreteze un dans grecesc. „Mă aşteptam ca Eveline să fie furată, de aceea eram pregătit cu diferite «daruri» pentru hoţi. Însă aceştia au avut alte cerinţe“, a spus Andrei, care s-a descurcat în rolul dansatorului.

Tânăra familie formează un cuplu din 19 iunie 2011, iar la exact patru ani după aceea au spus „Da!“ în faţa ofiţerului de Stare Civilă. Momentul cererii în căsătorie a fost unul romantic, Andrei scriind întrebarea „Vrei să fii soţia mea?“ din lumânărele aprinse, printre care s-au aflat petale de trandafiri roşii, câteva dintre ele conturând o inimă.

A cochetat cu Astra

Andrei Ianţoc a început fotbalul la şapte ani, la FC Farul, cu antrenorul Iosif Bükkösi, cel cu care a lucrat până la 16 ani, când tehnicianul a ieşit la pensie, jucătorii fiind pregătiţi apoi de Mihai Turcu. Andrei juca mijlocaş central sau libero şi era căpitanul echipei. Din grupa 1983 mai făceau parte fotbalişti precum Ianis Zicu, Enache Câju, Radu Oprea, Cătălin Buşuricu, Ciprian Micu, Valentin Camboianu, Romeo Vasiliu, Cornel Diaconu, Mitică Halep sau Mita Funda. Chemat şi la lotul naţional, Andrei putea ajunge la juniorii lui Dinamo (la grupa pregătită de Pârcălab), dar, în cele din urmă, mutarea nu s-a mai realizat. După terminarea junioratului, Ianţoc a cochetat cu Astra, a jucat un an la Zimnicea, în Liga a III-a, iar ulterior, la formaţii din judeţul Constanţa, precum Midia Năvodari (în două rânduri, inclusiv la Liga a II-a, când echipa s-a clasat pe podium), Callatis Mangalia sau Portul Constanţa. Fotbalistul a pus capăt activităţii competiţionale la 28 de ani.

Roşiile care cresc în saltele din vată minerală



În prezent, Andrei şi membrii familiei sale se ocupă, în localitatea constănţeană Nicolae Bălcescu, de una dintre cele mai moderne sere din România, în care se cultivă roşii după metode ştiinţifice. Investiţia s-a ridicat la 1,5 milioane de euro, dintre care 45% din surse proprii, iar 55% - fonduri europene. Sera, care beneficiază de încălzire din resurse regenerabile (peleţi din floarea soarelui), se întinde pe o suprafaţă de 8.600 de metri pătraţi. În afară de seră, mai sunt două anexe, un corp tehnic, unde se află centrala, şi un corp unde se pot depozita roşiile. Andrei este administratorul serei, de care se ocupă alături de soţia sa (care e biolog), de fratele său mai mic, Ştefan (şi el fost fotbalist), şi de părinţii săi. În plus, familia Ianţoc beneficiază şi de sfaturile unui inginer. S-au lansat în legumicultură în 2008, iar pe 28 decembrie 2013 au pus prima cultură. „Este o cultură hidroponică. Practic, plantele cresc în saltele din vată minerală. Vată minerală din rocă vulcanică. Necesarul de micro, macro şi ultra-micro elemente le este asigurat plantelor printr-un sistem complet de fertilizare prin picurare. Este un hibrid cu creştere nedeterminată, altoit, cu două vârfuri. Un ciclu întreg poate merge până la 12 luni“, spune Eveline Ianţoc.

   
         
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii