Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Îngheţaţi“ la 2 grade Celsius, într-o piscină în aer liber din Braşov! Rugbyştii de la Tomitanii, actori la „Mannequin Challenge” (galerie foto + video)

ro

19 Nov, 2016 00:00 6936 Marime text
Rugbyştii de la Tomitanii Constanţa se află în această perioadă la Predeal, unde efectuează sub comanda antrenorului Cristian Cojocaru un cantonament montan.
 
Perioada de antrenamente, care se desfăşoară până pe 23 noiembrie, vizează pregătirea ultimelor meciuri oficiale din acest an. Constănţenii sunt mulţumiţi de modul în care decurge cantonamentul. „Avem asigurate toate condiţiile de pregătire, inclusiv un teren cu gazon natural. Am prins şi zăpadă“, a declarat Cristian Cojocaru.
 
Într-una dintre zile, tinerii rugbyşti au efectuat o sesiune de refacere la Braşov, unde au apelat la tehnica „Mannequin Challenge“ într-o piscină în aer liber! Băieţi puternici şi rezistenţi, care nu se dau în lături de la nimic, sportivii constănţeni nu au ţinut cont de faptul că afară erau puţine grade peste zero şi, în frunte cu antrenorul lor, au „încremenit“ în apă. „Mannequin Challenge“ este provocarea ce a devenit virală pe glob, „actorii“ rămânând „îngheţaţi“, precum manechinele, într-o filmare de câteva zeci de secunde.

„Jos pălăria pentru voi!”

„Am văzut că şi alte echipe sportive, inclusiv Real Madrid, au apelat la această tehnică şi am zis să fim şi noi în trend. Afară erau două - trei grade Celsius, dar apa era foarte caldă, avea între 40 şi 45 de grade“, a declarat Cristian Cojocaru, care a postat filmuleţul pe Facebook, cu un mesaj haios: „Ce să zic, o familie frumoasă şi fitzzoasă. Forza Tomitanii!”. Isprava rugbyştilor a primit aprecieri în mediul virtual din partea prietenilor. „Bravo, băieţi, sunteţi tari!”, „Un videoclip super, sunteţi superbi, jos pălăria pentru voi!” sau „Super tare!”, au fost câteva dintre mesaje. În altă piscină, acoperită, rugbyştii au efectuat sărituri de la platforma de cinci metri, după cum au jucat şi fotbal într-o sală de sport.

Spectatori la România - Canada

Astăzi, Tomitanii vor merge la Bucureşti, să urmărească meciul amical de rugby România - Canada, care se va disputa pe stadionul „Arcul de Triumf“, de la ora 18.00. „Suntem suporteri înfocaţi ai echipei de seniori a României şi nu ratăm nicio partidă“, a spus Cristian Cojocaru. Până la finalul anului, echipele Tomitanilor mai participă la cinci acţiuni, atât la rugby în 10, cât şi la rugby în 15. Programul este următorul: la rugby în 10 - pe 27 noiembrie, la Constanţa, pe 11 decembrie, la Galaţi (Under-19), pe 4 decembrie, la Galaţi (Under-17); la rugby în 15 (Under-18) - pe 25 noiembrie, cu Griviţa (în deplasare), pe 2 decembrie, cu CSM Olimpia (la Constanţa).

Sursa foto: Facebook

 
Citeşte şi:

Antrenament inedit: Rugbyştii de la Tomitanii au scos din mocirlă un TIR de 30 de tone
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii